Mama, tata,
Vă rog, opriți-vă și uitați-vă la mine.
Dedesubt de țipetele și plânsul meu, e multă confuzie și frică.
Ce mi se întâmplă acum este mult și greu pentru mine și nu pot înțelege.
Nu știu ce să fac acum, nu pot controla nimic din ce simt și fac. Mi-e frică pentru că nu înțeleg ce mi se întâmplă și de ce e așa intens. Arătați-mi cum să mă liniștesc și așteptați-mă să o fac în ritmul meu. Am nevoie de ajutor.
Mama, tata, faptul că plâng și țip acum nu înseamnă că sunteți niște părinți răi și nici că sunt un copil rău.
Dacă aș ști să vă explic ce e cu mine acum, v-aș spune că mi-e foarte greu să duc ce mi se întâmplă și așa vă pot arăta că am nevoie de dragoste. De liniște. De siguranță. Am nevoie de spațiu și claritate. Era așa simplu atunci când eram un pui mic mic și fragil și mă țineați în brațe cu multă grijă. Am crescut un pic și lumea asta e tot mai mare și parcă prea dintr-o dată le descopăr pe toate.
Ce mi se întâmplă?!
Capul îmi e plin și corpul foarte agitat. Parcă nu mai știu nimic, nu mai văd nimic. Îmi puteți arăta voi drumul înapoi către cărarea aceea liniștită pe care eram acum câteva minute? Îmi puteți explica puțin mai târziu cum am ajuns pe cărarea asta încâlcită și agitată unde e atâta furie și spaimă?
Dacă aș ști cuvintele, v-aș spune că nu am nevoie de ceartă, pedepse și umilire. Nu mă ajută acum explicațiile și regulile. Ca să le pot învăța pe mai încolo, susțineți-mă acum. Acceptați-mă și acum, iubiți-mă și cu toată furia pe care o simt acum.
Mama, tata, și voi ați fost așa mici și neajutorați ca mine. Și voi aveați nevoie de iubire atunci. Simt asta. De aceea, pentru mine e în regulă să respirați voi prima oară, să vă adunați voi, ca mai apoi să mă ajutați pe mine. Nu trebuie să vă iasă din prima și nici perfect. Doar arătați-mi că încercați să fiți aici cu mine să trec prin asta.
Fiți blânzi acum cu voi înșivă! Mă ajută și pe mine, pentru că puteți să-mi transmiteți și mie asta acum.
Când sunteți lângă mine, simt că sunteți câteodată stângaci. Îmi place așa, nu vreau părinți perfecți. Simt iubirea și dăruirea pe care mi-o purtați în felul vostru. Mă ajută mult mai mult să încercați să fiți aici cu mine, decât să vă gândiți că nu faceți destul și să vă poticniți în 5 mii de strategii.
Am nevoie de voi așa imperfecți cum sunteți.
Tot de iubire am nevoie și acum când fac așa gălăgie.
Am nevoie să pot exprima acum ce e înăuntrul meu fără să mă rănesc.
Nu îmi spuneți că mă veți pedepsi, că deranjez, că sunt un copil rău, că vă supăr. Nu mă bruscați, nu țipați la mine, nu mă lăsați fără ajutor și iubire. Nu îmi spuneți că exagerez, nu îmi țineți un discurs. Nu îmi spuneți că e vina mea că simt asta acum. Nu o să mă ajute, o să simt multă confuzie, nesiguranță, rușine. Și nu e nimic greșit cu mine!
Așa cum nici cu voi nu era ceva greșit când erați mici și treceați prin asta. Când ești mic, ai nevoie de părinți blânzi, înțelepți, puternici, să te descâlcească când nu te descurci singur și să te iubească. Puteți fi așa acum pentru mine?
Puteți să mă vedeți acum?
Sursa foto: Pexels.com
Descarcă aplicația Parentool:
