Când îți privești puiul de om în primele zile împreună, parcă timpul se dilată și încetinește. Vă dă vouă oportunitatea, ca părinți, să fiți martori la fiecare etapă din creșterea și dezvoltarea copilului vostru. Și ce perioadă plină de observație, mirare, curiozitate se deschide în fața ochilor voștri: puiul vostru crește și, o dată cu el, și voi. Iar această creștere nu se măsoară doar în anii pe care începeți să îi numărați împreună, ci și în vârstele copilului interior.
Poate că în lecturile tale ai întâlnit deja acest termen „copilul interior” ca un concept-umbrelă folosit în procesele de psihoterapie ale adultului. Cu toate că nu are o definiție ci, mai degrabă, un înțeles metaforic, te invit să explorăm împreună acest concept. În acest fel, vei putea înțelege mai bine cum poți contribui în mod sănătos la dezvoltarea copilului interior atunci când te raportezi la propriul copil. În același timp, pe parcursul acestui articol, invitația mea este să începi să îți observi felul în care propriul copil interior se manifestă în viața ta de zi cu zi.
Semnificația copilului interior
Întâlnim conceptul de copil interior atunci când ne referim la procesul de dezvoltare psihologică a copilului. În mod ideal, dezvoltarea fizică a bebelușului/copilului este în armonie cu dezvoltarea sa psihologică. Așa cum există etape specifice de dezvoltare fizică (ex: în jurul unei anumite luni de dezvoltare fizică începe diversificarea alimentelor, în jurul unei anumite luni de dezvoltare copilul poate stă în șezut, începe să meargă de-a bușilea etc), așa există și etape specifice de dezvoltare psihologică sănătoasă. Aceste etape de dezvoltare psihologică sunt strâns legate de mesajele, directe sau indirecte, pe care copilul le primește de la părinți/îngrijitori privind gestionarea propriilor emoții și trăiri.
La fel ca în etapa de dezvoltare fizică, și în dezvoltarea psihologică există anumite ferestre de oportunitate ca anumite abilități să se dezvolte. Pe de altă parte, dacă un copil nu primește un anumit mesaj la timp, el va învăța să se adapteze și să facă față, dar va duce inconștient cu el pe traseul de dezvoltare un bagaj emoțional care îi poate afecta calitatea interacțiunilor ca adult.
Așadar, copilul interior se dezvoltă armonios dacă primește la timp mesajele potrivite pentru a învăța să se regleze emoțional și îl va călăuzi pe copil în dezvoltarea sa fizică de-a lungul anilor, servindu-i ca un aliat în gestionarea dinamicilor de relație ca adult. În același timp, dacă un copil nu are parte de ghidaj emoțional în primii ani de viață, copilul interior îl va călăuzi în dezvoltarea sa fizică de-a lungul anilor. Va fi, mai degrabă, sub forma unor bagaje emoționale care vor avea un efect asupra felului în care acest copil își va gestiona dinamicile de relație ca adult.
Care sunt vârstele copilului interior?
În primii 6 ani de viață copilul parcurge patru etape esențiale pentru dezvoltarea sa psihologică sănătoasă:
-
- etapa de atașament (între 0-15 luni)
- etapa de explorare (între 15-30 de luni)
- etapa de identitate (între 30-48 de luni)
- etapa de competență (între 48-72 luni)
1. Etapa de atașament
Etapa de atașament este caracterizată printr-un mod care pune în valoare existența: copilul vine pe lume echipat fizic și emoțional cu capacitatea de a exista ca ființă umană.
Nevoia principală a copilului în această etapă este de conectare. Rolul părintelui este să ofere încredere, disponibilitate, căldură.
Mesajul principal din partea părintelui ar fi bine să fie: „este normal să exiști”. Primind acest mesaj, copilul resimte că este în siguranță fizică si emoțională.
2. Etapa de explorare
Etapa de explorare este caracterizată printr-un mod care pune în valoare devenirea copilului: copilul trece prin schimbări rapide, fizice si emoționale sub forma salturilor de creștere.
Nevoia principală a copilului este de explorare, atât a mediului fizic cât și a lumii emoționale prin etichetele verbale pe care le poate atribui emoțiilor o dată cu dezvoltarea limbajului.
Rolul părintelui este să permită diferențierea emoțională (copilul poate să aibă propriile emoții, diferite de cele ale părintelui) în timp ce stabilește limite de protecție.
Mesajul părintelui ar fi bine să fie „e normal să explorezi”. Primind acest mesaj, copilul resimte că poate fi și autonom dar și în siguranță, poate explora lumea cu deschidere și curiozitate și cel mai important, copilul primește mesajul că își aparține sieși și ca nu este nevoie să se trădeze emoțional pentru a simți că aparține.
3. Etapa de identitate
Etapa de identitate este caracterizată printr-un mod care pune în valoare ființa: copilul intră din ce în ce mai mult în contact cu propriul sine și devine conștient de faptul că este o ființă umană.
Nevoia principală a copilului este de identificare a sinelui. Rolul părintelui este să îl oglindească pe copil și nevoile sale, ajutându-l astfel să se afirme ca ființă de sine stătătoare, în timp ce părintele rămâne în continuare și cu rolul de a stabili limite de protecție.
Mesajul părintelui ar fi bine să fie „e normal să fii tu însuți”. Primind acest mesaj, copilul resimte că poate fi el însuși și că își aparține având un univers intern securizat, orientat spre sine.
4. Etapa de competență
Etapa de competență este caracterizată printr-un mod care pune în valoare activitatea: copilul are capacitatea de a se mișca atât fizic cât și din perspectiva emoțiilor, având suficiente competențe emoționale dezvoltate până în această etapă care să nu îl lase să rămână blocat în propriile emoții. Nevoia principală a copilului este de realizare la nivelul sinelui. Rolul părintelui este să îl oglindească pe copil cu nevoile sale, îl laudă și îl încurajează în activități în timp ce pune și limite sănătoase. Astfel, mesajul părintelui ar fi bine să fie: “e normal să fii puternic (fizic și emoțional) și să simți că poți să te descurci cu ce ți se întâmplă. Primind acest mesaj, copilul resimte că este activ, prezent în propria lui viață, având un sentiment de încredere în sine și auto-eficacitate.
De ce sunt importante vârstele copilului interior?
Etapele de dezvoltare psihologică sănătoasă sunt un deziderat, un ideal pe care ar fi bine ca fiecare dintre noi să îl avem în minte și să ne ghideze eforturile.
Pe de altă parte, ca părinte, vei putea implementa acest deziderat în relația cu propriul copil așa cum vei putea tu mai bine și este absolut firesc să fie așa.
De ce este nevoie să normalizăm acest lucru? Deoarece fiecare dintre noi ducem cu noi ca adulți un copil interior, care a primit, cel mai probabil, doar o parte din mesajele de mai sus de la proprii părinți. Fiecare dintre noi este mai conectat cu o anumită etapă de dezvoltare a copilului interior și deconectat/blocat în altă etapă.
Cum ar fi să te gândești acum la copilul tău interior când recitești informațiile de mai sus? În care dintre etape ai primit ghidaj din partea părinților?
Observă cu voce blândă ce mesaje emoționale îți vin mai natural de transmis înspre propriul copil? Care te face să te simți incofortabil?
Încearcă să îți hrănești curiozitatea despre propria ta experiență din copilărie și observă-te. Și întreabă-te: oare cum am eu grijă, ca adult, de propriul copil interior? Cum pot să îmi hrănesc lipsurile mele din anii copilăriei? Doar în acest fel vei putea crea un spațiu de siguranță emoțională pentru copilul interior al copilului tău.
