Sabina Voinea este consilier parental, specialist în dezvoltarea copiilor, educator și consultant Montessori pentru intervalul de vârstă 0-3 ani. Experiența celor peste 9 ani de lucru în educația timpurie și formarea sa ca pedagog Montessori la cel mai înalt nivel au ajutat-o să înțeleagă că Montessori este un stil de viață și nu doar o metodă de educație.
Am povestit cu Sabina despre pasiunea pentru educație și povestea ei cu filosofia Montessori, despre asocierea cu aplicația Parentool, precum și despre de ce e important să îți adaptezi stilul de parenting la vremurile în care trăim.
Început de poveste.
Sabina Voinea a avut dintotdeauna o legătură specială cu copiii. Crede cu tărie că primii ani de viață ai copilului influențează întreaga viață de adult, iar misiunea ei este de a ajuta părinții și copiii în această călătorie. Povestea ei cu filosofia Montessori a început în 2012, la Iași, la Facultatea de Psihologie și Științele Educației.
Cursul de Istorie a Educației cu dna prof. univ. Mariana Momanu mi-a adus o perspectiva asupra evoluției domeniului și înțelegerea schimbărilor din domeniu. Fundamente, principii și idei pedagogice care sunt necesare oricărui specialist în științele educației. Vorbeam de reforme și schimbări și simțeam în interiorul meu că educația se poate face și altfel. Dar nu știam cum. Aveam doar un singur exemplu. Toți am trecut prin sistemul tradițional, iar eu port bagajul unui sistem de învățământ de masă clasic.
Sabina își amintește că în următorul semestru a avut cursul de Alternative Educaționale și a fost contextul în care a simțit că ceva s-a schimbat.
Am găsit toate răspunsurile și vindecările, iar dorința mea interioară de a continua pe acest drum s-a aprins. Doamna profesor ne povestea ceva firesc și natural din paradigma Școlii Noi. Pentru mine era o utopie. Parcă era altă realitate să aud că se poate face educație și altfel.
Am găsit în acest om primul mentor, un pedagog în adevăratul sens al cuvântului, un om pe care îl admir. Omul care mi-a deschis drumul pentru domeniul educației. Nu i-am spus niciodată, dar vreau să îi mulțumesc din inimă.
Acesta a fost momentul în care știam ce o să fac. Am rezonat cu principiile Mariei Montessori și am ales ca în lucrarea mea de licență să aprofundez alternativele educaționale.
În 2016, a intrat în lumea unei grădinițe autentice Montessori, iar în 2019 a absolvit cursul acreditat A.M.I. (Assistants to Infacy – Birth to three years old), din cadrul Institutului Montessori din București.
Sabina Voinea și Parentool
Sabina s-a alăturat proiectului Parentool pentru că știe că avem o misiune comună. A rezonat cu misiunea și valorile acestei aplicații în spatele căreia Sabina spune că sunt oameni deschiși și dornici să ajute și să ajungă acolo unde este nevoie.
Parentool este un sat virtual care vine în sprijinul părinților. Știți vorba cine se aseamănă se adună? Așa simt legătura cu Parentool. Misiunea mea este de a fi în serviciul copiilor și al părinților, de a crește alături de ei, de a-i sprijini, susține și conține pe drumul educației și al parentingului. Sunt bucuroasă să fac parte din echipa Parentool și să mergem pe acest drum împreună.
În conversațiile ei cu părinții din aplicația Parentool, Sabina discută despre pregătirea mediului de acasă pentru bebeluș/toddler, adaptarea la creșă/grădiniță, precum și despre dezvoltarea limbajului, libertate și limite. De asemenea, abordează tot ce ține de tema Montessori de la 0 la 3 ani și dezvoltarea independenței copilului.
Cea mai des întâlnită întrebare pe care o primesc în cadrul întâlnirilor 1:1 sau a vizitelor mele acasă la părinți este: ce fac cu plânsul copilului meu? Cred că părinții au nevoie de ghidare pas-cu-pas, sprijin și informații concrete de tipul cum/când și ce să spui.
Provocarea aceasta legată de universul emoțional al copilului se amplifică (la părinte) o dată cu începerea creșei sau grădiniței de către copil. Întâlnirile de consultanță cele mai dese au ca subiect pregătirea familiei și a copilului pentru mersul la grădiniță.
O altă întrebare pe care o primesc des este cea legată de pregătirea mediului de acasă pentru copil: ce activități sau jucării sunt potrivite, cum amenajăm camera bebelușului sau a toddler-ului. De asemenea, există întrebări despre cum pot sprijini independența copilului, cum pot pregăti spațiul din baie astfel încât să susțină învățarea mersului la toaletă etc.
Părinții de azi și părinții de ieri
Sabina crede în evoluția parentingului modern față de metodele tradiționale cu care am fost crescuți. Crede în faptul că avem nevoie să testăm și să vedem ce ni se potrivește stilului nostru de parenting. De altfel, accesul la atâtea informații despre parenting poate fi covârșitor:
Ne copleșește și ajungem să ne judecăm singuri și să ne punem eticheta că nu sunt un părinte bun. De aceea, văd utilă aplicația Parentool care vine în sprijinul acestor părinți și îi însoțește în experiențele lor.
A observat, de altfel, la părinții cu care lucrează bagajul greu pe care îl cară din copilărie.
De multe ori, descarcă acest bagaj în rolul de părinte și în relația cu propriul lor copil. Copilul interior se vindecă odată cu dorința de a fi un părinte suficient de bun pentru copilul lor. Conștientizarea faptului că pot rupe tiparul și atitudinile generațiilor vechi care rulează inconștient în stilul lor de parenting.
Ducem traume care încă rulează în viața de adult. Părinții noștri au făcut ceea ce au știut ei mai bine la momentul respectiv și uneori mai bine decât proprii lor părinți. Atmosfera generală a parentingului de astăzi este condensată în iubirea necondiționată pentru copil. Diferența este simplă: nu putem crește un copil din noua generație doar cu metode din generația veche.
Ce facem cu burnoutul parental?
Burnoutul parental nu mai este de ceva vreme un subiect tabu și este tot mai întâlnit.
Din păcate, părinții pot ajunge rapid la această epuizare. Invit părinții să fie mai blânzi cu ei înșiși și să își găsească propriul stil de parenting autentic fără a mai pune presiune și critică asupra lor. Totodată să fie atenți la acele semnale sau red flags care indică faptul că se îndreaptă spre acea stare de epuizare. Recomand timp pentru odihnă și auto-îngrijire iar dacă este nevoie să apeleze la ajutor specializat.
Copilul simte atunci când părintele nu mai este psihic bine. Părintele este atunci pe pilot automat, suprasolicitat, nu mai vede nimic bun și are nevoie de ajutor. Copilul suferă când părintele pleacă din relație, nu mai este prezent și nu mai este autentic.
Generația Parentool
Sabina crede că generația de părinți care utilizează aplicația Parentool vor avea toate instrumentele necesare, vor avea acces la informații dar mai ales la o echipă întreagă de specialiști. Copiii sunt beneficiarii indirecți ai acestei echipe minunate (părinte-specialist-aplicație).
Părinții care vin către mine în cadrul aplicației sunt curajoși. Așa îi văd eu și mă bucur că aleg să ceară ajutorul, dar mai ales aleg să fie ghidați și încurajați de către un specialist. Mă bucur să le fiu de folos și să îi sprijin în această călătorie.
Apreciem tare mult contribuția Sabinei în echipa de specialiști Parentool. Împreună putem să integrăm cele mai noi metode de educație în viața noastră de zi cu zi pentru o generație (mai) asumată și fericită. Poți să o descoperi pe Sabina pe blogul nostru și pe Facebook & Instagram. Dacă ai întrebări pentru ea, descarcă aplicația Parentool și scrie-i ce te frământă.
Ție cum ți se par aceste metode alternative de educație?