Salutare, dragă părinte,

E multă forfotă în oraș: oameni încărcați de plase cu cadouri, copii cu obrajii roșii și luminițe de Crăciun.

Ai ghicit! Sărbătorile se apropie și o dată cu ele întrebarea ce se află probabil și pe buzele tale: Ce să-i spun copilului meu despre Moș Crăciun?

Te invit să aflăm împreună răspunsul la această întrebare.

Pentru început te invit să te întorci în copilăria ta. Ce credea copilul din tine despre Moș Crăciun?

Voi împărtăși cu tine, pe scurt, și răspunsul meu.

În ceea ce mă priveşte, copilul din mine îl ştie pe Moș Crăciun ca fiind acel om care iubeşte necondiționat toți copiii. Îl vedeam cu ochii minții cum muncește tot anul pentru a dărui tuturor câte ceva şi ce mă impresiona era că nu aștepta niciodată nimic în schimb. Mie îmi lipsea povestea cu lapte şi biscuitele așa că Moşul mă lăsa mereu cu o dorință puternică de a zice – Mulțumesc. Moş Crăciun era magic pentru că, deși nu îi spuneam ce-mi doream, el reușea să mă bucure şi să mă surprindă cu orice primeam. Moș Crăciun era magic și era doar unul. Venea doar o dată pe an la mine, în noaptea de Crăciun. Eram încurajată să scriu scrisori pentru a-i povesti ce mi se întâmplă, însă nu făceam o listă cu cadouri obligatorii pe care vreau să le primesc. Nu aveam impregnată ideea că Moșul vine doar la copiii cuminți şi îi ocolește pe cei răi. Însă, îmi amintesc că în perioada Crăciunului și după voiam sa fiu mai harnică, mai bună. Adevărul este că mereu mi-am dorit să fiu spiriduşul lui, uneori mă întrebam dacă o să mă recruteze când o sa fiu mare. Voiam și eu să ajut copiii, sa îi umplu cu recunoştință. Era așa împlinitoare mulțumirea şi recunoştinta de atunci.

M-a durut mult când Moșul a murit. Da, faptul că nu mai exista acea persoană magică, harnică, altruistă şi plină de iubire a însemnat pentru mine o pierdere similară cu moartea. Aflarea adevărului a venit relativ la puțin timp după moartea tatălui meu. Îmi amintesc că am plâns mult. Eram furioasă şi dezamăgită. Eram supărată pe părinți că m-au mințit. Am purtat un fel de doliu mult timp. Eram și mai tristă pentru că am pierdut încă o data pe cineva drag. Totuși, nu știam atunci de ce, însă îmi doream să aibă parte şi sora mea mai mică de bucuria şi recunoștința de care am avut eu parte.

Și acum, având în minte tot amalgamul acesta de trăiri, mă întreb: Cine vreau sa fie Moşul pentru copiii mei? 🎅

Probabil că și tu ca părinte ți-ai pus această întrebare și, aşa ca și mine, te-ai întâlnit cu multe răspunsuri pro și contra de pe blogurile și grupurile de mămici.

Cum, tu ca mamă, te gândeşti să-ți minți copilul și să îi cauzezi depresie după? De fapt, e o formă să îi pedepseşti și să îi controlezi să se comporte cum vrei tu. Sau, poate mai rău, cum poți să-l lași pe copilul tău să stea în brațele unui bărbat necunoscut deghizat în costum roșu? Apoi, printre altele, întâlneam și păreri care mă puneau la celălalt colț. Cum îndrăznești să strici magia Crăciunului? Vrei să-ți transformi copiii în adulți înainte să fie copii. Ești o mamă egoistă numai prin faptul că tu crezi că părinții tăi au greșit când ți-au spus povestea lui Moș Crăciun. Te gândeşti cum o să se simtă copilul tău când numai la el nu a venit Moşul? Îi cauzezi tristețe deliberat când ai putea alege să îi cauzezi bucurii.

Așadar, oricum aş privi această problemă (pentru că devenise cu adevărat o problemă) urma sa fiu judecată și urma să mă zvârle ba într-o tabără, ba în alta, din care aveam oportunitatea să îmi susțin partea și să critic adversarul.

Dragă părinte, acum te rog să respiri.

Da, așa, trage aer adânc în piept. Nu ești singur în această călătorie.

Sondajele realizate de University of Michigan Child Health Evaluation and Research ne arată că majoritatea mamelor spun că se simt criticate – cel mai frecvent de familia extinsă și mai apoi de alte mame. Așadar, mă regăsesc și poate te regăseşti şi tu în declarațile susținute de mamele din studiu. Așa că, am înțeles că orice aş alege ar putea veni la pachet cu o doză de judecată și asta, având în vedere contextul, ar putea să mi se pară normal. Neplăcut, dar normal.

Acum, după ce ne-am mai relaxat te invit să ne uităm și la datele obiective, publicate în reviste de specialitate.

Doi cercetători, Anderson și Prentice, interesați de dezvoltarea copiilor, au întrebat 52 de copii cum a fost pentru ei atunci când au aflat că Moș Crăciun nu există. Au încercat să afle, prin mai multe interviuri, ce emoții au simțit copiii și cât de intense au fost acestea. Au vrut să ştie și cum s-au simțit părinții atunci când copiii lor au aflat adevărul, aşa că și aceștia au răspuns la cateva chestionare. Rezultatele principale ale cercetării arată că majoritatea copiilor au simțit emoții predominant pozitive atunci cand au aflat adevărul, iar intensitatea emoției a fost mică (>10%). Au spus că au simțit un fel de mândrie pentru că munca lor de a rezolva “acest puzzle” a dat roade. Copiii munceau de ceva timp să caute dovezi pro și contra mărturiei părinților, iar în momentul în care au aflat îndeajuns de multe și părinții le-au confirmat adevărul le-a adus bucurie, pentru că însemna că au reușit să rezolve misterul. Interesant este faptul că numărul redus de copii care au experimentat emoții negative au spus că ar susține mai departe povestea lui Moș Crăciun pentru copiii mai mici. Cand s-au uitat la emoțiile raportate de părinți, cercetătorii au observat că majoritatea părinților au simțit emoții mai intense și mai negative decât copiii lor. Altfel zis, părinții care susțineau în familie că Moş Crăciun există au fost predominant triști atunci cand copiii lor au aflat adevărul.

Până aici ne-am mai liniştit.

Așadar, majoritatea copiilor nu trec prin emoții intense negative când află adevărul, ba din contră unii experimentează emoții pozitive.

Mai mult, știm din alte cercetări că la vârsta la care copiii află adevărul (aprox.7-8 ani) reușesc să facă distincția dintre minciuni spuse cu intenții bune și minciuni spuse cu intenții rele. Așa că, este foarte puțin probabil să fie supărați mult timp pe părinți sau că această minciună să fie o cauză pentru care relația copil-părinte să aibă de suferit.

Acum că am aflat că povestea lui Moș Crăciun nu aduce daune iremediabile îmi pun următoarele întrebări:

Totuși, ce m-ar putea motiva să susțin povestea lui Moș Crăciun?

Studiile arată că sunt anumite abilități care pot fi exersate prin această poveste, cum ar fi:

  • încurajarea copilului să își dezvolte fantezia și felul în care începe să înțeleagă că fiecare gândeşte diferit (teoria minții). Acestea sunt pre-rechizite importante pentru începerea școlii;
  • studiile arată că măsura în care copilul se joacă din ce în ce mai mult jocuri care au la bază fantezia (având prieteni imaginari, animale de hrănit etc) cu atât reușește să distingă mai bine realul de fantastic;
  • într-adevăr Moș Crăciun pare a fi corelat cu un simț autentic al altruismului. Într-un studiu, în care copiii inițial au discutat despre Moș Crăciun, iar ulterior li s-a oferit posibilitatea de a dona,  au donat mai mult decât atunci când au discutat despre Iepuraş sau animalele de companie.

Aceste abilități sunt complexe, se dezvoltă în timp și faptul că povestea lui Moș Crăciun lipsește din viața copilului nu duce la afectarea acestor abilități. Altfel zis, Moș Crăciun poate fi doar un prilej prin care să încurajăm dezvoltarea acestor abilități însă nu este unic și nici necesar.

Ce mă sperie cel mai tare atunci când mă gândesc să susțin povestea lui Moș Crăciun?

  • Va fi oare copilul bun doar de frica Moșului? Ei bine s-ar putea ca copilul să fie bun doar de frica Moșului însă la fel de probabil ar putea fi ca acel copil să fie bun doar de frica mamei/tatălui/bunicii etc. Altfel zis, prin povestea Moșului avem oportunitatea să vedem mai bine, fără sa fim implicați direct, ce il motivează pe copil. Iar dacă aflăm că îl motivează frica, următorul pas ar fi să ne dăm seama cum a ajuns la această situație. Fie că vorbim de Moș Crăciun sau alte personaje (fantastice sau reale), influențarea comportamentului prin frica (de pildă: fii cuminte că te vede Moșul și numai tu o să rămâi fără cadou de Crăciun) aduce efecte nedorite pe termen lung. Altfel zis, comportamentele dezirabile se dobândesc cel mai bine printr-o atitudine empatică și caldă din partea adultului. E nevoie ca acesta să ofere explicațiile pe înțelesul copilului și să fie un model pe care copilul îl poate urma. De pildă, “Știu că îți dorești jucăria cu care se joacă Georgel și e tare neplăcut pentru tine că nu te poți juca cu ea acum. Însă, acum e rândul lui și faptul că intenționezi să îl lovești nu te ajută să o primești mai repede. În schimb, ca să facem așteptarea mai ușoară, poți alege o altă jucărie. Ce zici de escavator sau ai prefera jocul la bucătărie?”. Știu că această cale pare mai lungă și anevoioasă însă relația care se va crea în urma unor astfel de interacțiuni va fi substanțial mai benefică atât dezvoltării copilului cât și interacțiunii dintre diadele copil-adult, copil-copil. Pe când, amenințările și pedepsele pot avea uneori rezultatele dorite doar pe moment (copilul nu îl lovește pe Georgel în Ajunul Crăciunului însă îl lovește pe Florin a doua zi de Crăciun) iar efectele nedorite, atât din punct de vedere comportamental cât și emoțional, se pot vedea tot mai clar pe termen lung.
  • Va fi motivat doar extrinsec? Motivația extrinseca nu e neapărat rea, din contra, în timp motivația extrinsecă poate duce înspre motivație intrinsecă. Altfel zis, mai întâi copilul îi dăruiește colegului o jucărie pentru că mâine vine Moșul, apoi resimte emoții pozitive atunci când vede încântarea colegului și începe să fie bun cu acesta doar pentru că îi place cum s-a simțit colegul și cum s-a simțit el când a dăruit.
  • Dacă cel mic va cădea în depresie când va afla adevărul? Simt nevoia să abordez și această frică având în vedere că e recurentă atunci când vine vorba de acest subiect. Așadar, copiii sau oamenii în general nu se confruntă cu un episod depresiv doar pentru că au aflat o veste tristă care i-a dezamăgit. Pentru a avea un episod depresiv e nevoie să fie mai mulți factori care se întâlnesc în același timp. Încă o dată, faptul că se umple paharul cu povestea lui Moș Crăciun este doar un prilej prin care aflăm că paharul era aproape plin și astfel avea potențial să fie umplut cu orice eveniment trist care ar fi apărut. Atunci când vine vorba de o astfel de vulnerabilitate este de preferat să o vedem din timp și să încercăm să ajutăm copilul.
  • Dacă copilul va fi obligat să își inhibe emoțiile? Probabil un copil care ar crede în Moș ar fi mai ușor de influențat atunci când cineva i-ar zice: “Nu mai plânge că te vede Mosul!”. Însă, acest aspect se poate remedia dacă acasă povestea Moșului sau/și povestea familiei ar fi una care susține dezvoltarea emoțională. De exemplu, povestea care ar putea fi spusă este că Moș Crăciun iubește toți copiii chiar și când aceștia se simt triști, furioși sau fac comportamente nepotrivite. El este un simbol al bunătății și iubirii necondiționate.
  • Dacă va fi trist când va afla adevărul? Întradevăr, durerea pierderii ar putea fi una reală cum a fost în cazul meu. Totuși, este important să abordăm acest subiect cu copiii noștri și cel mai potrivit este atunci când trec prin despărțiri. Așa că, dacă alegi să nu îi spui povestea Moșului doar pentru că acesta o să dispară sau să nu ii permiți să aiba un animal de companie doar pentru că acesta o să moară, ar putea fi de fapt fuga ta de a aborda acest subiect cu copilul.

Ce mă sperie cel mai tare atunci când mă gândesc să NU susțin povestea lui Moș Crăciun?

  • Copilul va fi trist că la el nu vine Moșul. Puteți să vă jucați de-a Moșul chiar și dacă nu susțineți povestea. De pildă, dăruiți cadouri în noaptea de Crăciun unii altora. Nu sunt studii care arată că cei care au copilărit fără povestea Moșului ar fi mai puțin fericiți.
  • Nu ducem tradiția părinților noștri mai departe și se vor supăra. Obiceiurile și tradițiile au un efect pozitiv asupra vieții de familie. Însă e important să rezonați cu acel obicei. Dacă credeți că e timpul să modificați puțin tradiția ar fi de preferat ca cei din familie să vă susțină. Cu toate acestea, e în regulă dacă nu o fac, aveți astfel oportunitatea să vă dezvoltați autonomia și comunicarea asertivă.
  • Copilul nu va fi fericit de Crăciun. Întradevăr, Moș Crăciun poate fi un prilej de bucurie în preajma Crăciunului însă nu este singurul sau absolut necesar. Copiii pot fi fericiți în preajma Crăciunului pentru că urmați anumite rutine/tradiții care îi fac plăcere: petreceți timp împreună, împodobiți bradul, colindați etc.

Iar acum, după ce ne-am uitat atât la povestea noastră cât și la datele obiective, ce aleg? Ei bine, datele obiective (spre deosebire de cele subiective) îmi arată că pot merge cu încredere în orice direcție. Așadar, fie că vreau să susțin povestea Moșului, fie că vreau să evit acest mit, copilul meu se poate bucura de sărbătoarea Craciunului.

💛Și totuși, ce aleg să fac?

  1. Prima dată aleg să mă uit din nou la mine.

Dacă datele obiective îmi arată că pot să merg în orice direcție, eu ce simt? Dacă răspunsul e puternic într-o parte sau alta aș decide să mă întreb de ce? Ce fel de emoții vreau să retrăiesc sau dimpotrivă ce rană vreau să evit atât de puternic încât îmi este foarte greu să accept alternativa?

2. Aleg să mă uit la copilul meu, la familia mea.

Cum e copilul din fața mea? E dornic să îmbrățișeze această fantezie? Pune întrebări de curiozitate legate de Moș Crăciun (oare ce fac renii vara? oare cum arată atelierul lui Moș Crăciun?) sau întrebări care cer detalii (cum vede toți copiii într-un timp așa de scurt? cum intră în casă?). Potrivit studiului realizat de Shtulman și Inkyung,  aceste întrebări mă pot ghida să văd în ce etapă este copilul meu. Vrea el să afle adevărul sau vrea să mai creadă în fantezia Moșului?

Cu toate acestea, este bine sa ne amintim că în parenting soluția perfectă este o utopie.

Ne putem apropia de soluția cea mai potrivită pentru familia noastră dacă ne uităm la noi ca părinți și copilul din noi, la datele obiective/științifice și la copilul nostru care face parte dintr-o anumită familie extinsă și dintr-un anumit context social. Așadar, răspunsul potrivit la întrebarea “Ce să-i spun copilului meu despre Moș Crăciun?” este la tine. Multe răspunsuri sunt atât de personalizate încât nu pot fi găsite pe bloguri, grupuri sau în reviste de parenting ci ele așteaptă să fie descoperite printr-o abordare integrativă și particularizată. Având în vedere aceste date eu am decis să revizuiesc procesul în fiecare an și să nu îmi asum încă de dinainte de a cunoaște copiii un răspuns ferm pentru următorii 7 / 8 ani.

În speranța, că te-am liniștit și totodată încurajat spre introspecție îți doresc un Crăciun pe placul familiei tale în care să vă auto oferiți empatie și acceptare. 🎄

Roxana Terpea

Roxana Terpea a absolvit Facultatea de Psihologie și masterul Consiliere și Intervenții în Dezvoltarea Umană în cadrul Universității Babeș Bolyai. Pasionată de interacțiunea cu copiii, aceasta a lucrat încă din studenție cu aceștia și părinții lor pentru a-i ajuta să-și dezvolte potențialul. De mai bine de un an jumătate s-a dedicat rolului de mămică, care îi aduce în cale diverse provocări, pe unele alegând să le cerceteze mai amănunțit și să le transforme în articole.

Leave a Reply

Close Menu