Live-ul de joi cu Ligia Suciu: Intuiție, instinct sau reacție la traumă?

Tema primei întâlniri din seria Live-ul de joi este Intuiție, instinct sau reacție la traumă?. Tema aleasă este complexă, dar necesară fiecăruia dintre noi. În plus, confuzia dintre aceste concepte poate aduce multă vinovăție părinților. Tocmai de aceea, am simțit nevoia de a aduce claritate și liniște părinților prin definirea și explicarea conceptelor.

Invitata noastră este Ligia Suciu, specialist Parentool, psiholog specialist, psihoterapeut și educator parental certificat Circle of Security. Vei afla din această conversație ce înseamnă, de fapt, intuiția, și faptul că instinctul matern este un mit. Vei putea identifica, de asemenea, care este diferența dintre răspunsul intuitiv și cel venit din traumă.

Live-ul de joi înseamnă o serie de întâlniri online, pe instagram, între Petruța Țuligă (fondator & CEO Parentool) și specialiștii din aplicația noastră.

Ce este intuiția?

Știința nu reușește să studieze foarte clar intuiția, dar cu siguranță s-a ajuns la un acord că nu este ceva „văzduhist”. La nivel internațional, sunt mai multe institute care încearcă să facă mai multe studii, să creeze modalități de a studia intuiția.

Simplu spus, intuiția este acea abilitate pe care oamenii o au de a ști unele lucruri fără să își acceseze, la nivel conștient, capacitatea de gândire, de luare de decizii și de analiză. De aceea, în engleză se numește gut feeling, un fel de GPS intern care ne direcționează în anumite situații, care ne comunică prin senzații corporale și prin emoțiile.

Cum ne putem folosi de intuiție?

Avem și o bază neurologică pentru ideea de intuiție. Cercetătorii au descoperit că este o procesare foarte rapidă între cele două emisfere prin puntea numită corp calos și cu sistemul nervos enteric. De aceea, avem impresia că simțim în stomac. Această procesare rapidă depinde de baza noastră de date, de cunoștințe și de experiențe, este un fel de procesare fulger între interior-exterior.

Intuiția trebuie antrenată. Nu prea am fost obișnuiți să ținem cont de ce simțim. Trăim într-o societate și o cultură care ne-a împins să fim deconectați de noi înșine. Ni s-a spus de atâtea ori că trebuie să luăm decizii, să analizăm și nu prea avem încredere în ceea ce simțim noi. Puteți antrena intuiția prin gestul simplu de a observa cu mai multă atenție senzațiile pe care le aveți față de o anumită decizie, când sunteți într-o anumită situație.

Intuiție sau instinct?

Sunt multe dezbateri și despre instinct. Practic, acesta este un comportament fix care se activează în prezența unor stimuli. Știm, de la biologie, că animalele funcționează pe bază de instinct. În ceea ce ne privește pe noi, oamenii, nu prea putem să vorbim despre instincte pentru că existența noastră este mediată de gândire, de valorile după care trăim. Noi avem niște reflexe care ne ajută să ne ținem în viață. Cei care dezbat acest subiect spun că noi am avea un instinct de conservare, de supraviețuire, dar acestea se bazează pe reflexele noastre de a ne păstra în viață. Deci putem vorbi mai puțin despre instincte în viața oamenilor.

Și atunci cum rămâne cu instinctul matern?

Unele mame au trăiri puternice în legătură cu rolul lor de mamă. O mare parte dintre acestea au avut parte de o creștere frumoasă. Poate au fost copii așteptați, doriți, îngrijiți și li s-au satisfăcut toate nevoile. Și atunci, când ele devin mame, toate aceste comportamente par mai firești. Sunt și mame care nu au beneficiat de iubire și compasiune când erau mici. Dar, pe parcursul vieții lor, au avut anumite experiențe reparatoare, au întâlnit persoane care le-au oferit grijă și au simțit cum e să fii iubit, văzut, ocrotit. Astfel, deși programele lor preinstalate le-ar împinge la anumite comportamente, ele devin foarte conștiente atunci când devin mame. Depun eforturi mari pentru a le oferi copiilor lor ceea ce aceștia au nevoie. Practic, ceea ce vedem în cazul acestor mame este o disponibilitate de a își cunoaște copilul, iar din aceste interacțiuni repetate, ele dezvoltă această relație care pare că vine instinctiv.

Ce să facă mamele care nu simt acest instinct?

Le încurajez să-și acorde timp și răbdare. Dacă spunem că aceste comportamente au la bază relaționarea dintre mamă și copil, este nevoie de timp să creăm această relație. Situațiile și circumstanțele în care o femeie devine mamă pot fi foarte diferite. Poate a suferit o pierdere mare și trăiește un doliu, poate nașterea a fost grea și complicată, poate este părăsită sau a fost trădată. Sau poate se confruntă cu dificultăți financiare.

Toți acești factori influențează capacitatea unei mame de a fi alături de bebelușul ei de la început. Dar relația se creează în timp și nu este momentul de învinovățiri.  

Ligia a vorbit și despre ce înseamnă din punct de vedere biologic să devii mamă, despre felul în care bebelușul crește în pântecul acesteia și cum mama se conectează cu cel mic încă din perioada sarcinii. De asemenea, a povestit despre transformările care au loc și în creierul mamei mai ales în primele luni de viață ale copilului.

Studiile ne spun că instinctul matern este un mit: nu există o parte din creier sau un circuit cerebral gata pregătit cu instrumentele pentru îngrijirea copilului. Totuși, putem vorbi despre intuiția maternă. Cu cât o mamă petrece mai mult timp cu copilul ei, cu atât ea adună experiență și cunoștințe despre acesta.

Ce este trauma?

Folosesc definiția lui Gabor Maté pentru că este simplă și clară: trauma nu este ceea ce ni s-a întâmplat, ci răspunsul sistemului nostru ca o consecință la ce ni s-a întâmplat.

Cum facem diferența între răspunsul intuitiv și răspunsul la traumă?

Intuiția este ca o călăuză care ne ghidează și ne ajută să descifrăm drumul și cu alte metode decât cele ale gândirii. Când acționăm pe baza intuiției simțim că suntem în armonie cu noi înșine, mai aproape de ceea ce ni se potrivește. În forma ei sănătoasă, intuiția vine dintr-un sistem matur, integrat, din experiențe și cunoaștere. Pot avea intuiție părinții care sunt, într-adevăr, angajați în relația lor cu copiii și îi cunosc.

Reacția din traumă este bazată pe foarte multă frică. Atunci când trăim într-o traumă care nu a fost rezolvată, suntem blocați, tindem să ne protejăm mult, să trăim în modul de supraviețuire.

În conversația cu Ligia, poți asculta și câteva exemple foarte utile pentru identificarea diferenței dintre răspunsul intuitiv și cel venit din traumă, cu mențiunea că vorbim despre trauma nerezolvată.

Deși au trăit situații foarte grele fără sprijin, mulți părinți au făcut eforturi, pe parcurs, să rezolve rănile respective. Fie au avut relații reparatoare sau au mers la terapie, fie prin alte relații conținătoarecare să îi facă să simtă că nu sunt singuri în ceea ce s-a întâmplat.

Dacă părinții nu și-au rezolvat aceste răni profunde, nu reușesc să își asume pe deplin rolul de părinte. Consumă multe resurse pentru a ține sub control trauma și efectele acesteia. Sistemul nervos nu este echilibrat și atunci nu reușesc să fie părinți suficienți de buni pentru copiii lor.

Studiile ne arată că efectele au loc, de exemplu, la nivelul empatiei. Părinții cu istoric traumatic nu reușesc să empatizeze, să simtă cu copiii lor – să simtă durerea, neputința lor. Au dificultăți la nivelul compasiunii – nu reușesc să fie acei părinți blânzi și buni, mai ales în momentele tensionate, ci tind să fie exigenți și aspri. De asemenea, aceștia au dificultăți în a reflecta. Capacitatea de reflexie este importantă pentru că îl ajută pe părinte să reflecteze la reflecte la emoțiile și comportamentele sale, ale copilului, la cum se leagă lucrurile între ele.

Pot avea dificultăți în capacitatea de a mentaliza – de a crea hărți mentale despre comportamentele celorlalți. Noi nu ne explicăm unii altora fiecare pas pe care îl facem pentru că avem aceste hărți mentale care ne ajută să înțelegem de ce reacționăm sau acționăm într-un anume fel. Mai ales părinții care au suferit neglijență au fost atât de singuri, fără o relație în cadrul căreia să își dezvolte aceste hărți. Pentru ei este extrem de greu pentru că se simt în fața copilului ca la un joc de păcănele.

Copilul vine cu dorința lui puternică de a se conecta. Când nu primește această conexiune, el semnalizează așa cum poate: plâns, furie, comportamental, cu corpul lui. Părinții cu istoric traumatic au tendința de a atribui motivații și intenții rău-voitoare acestor copii (vrea să mă manipuleze, să mă facă pe degete etc.). Ei nu reușesc să vadă dincolo de comportamente și să dea un sens și să vadă că este vorba despre nevoile neîmplinite ale copilului.

Care sunt răspunsurile părinților la traumă?

Putem vorbi despre părinții-elicopter, cei care oferă prea mult. Se tem de separarea de copilul lor, nu reușesc să susțină explorarea acestuia, le este greu și să-l lase pentru câteva ore cu un adult de încredere, nu reușesc să-l ducă la creșă sau grădiniță. Pentru că separarea se simte periculos. Sunt părinți care se tem, pur și simplu, să-și piardă copii, să fie respinși de aceștia.

Și atunci dezvoltă un fel de a fi pe care noi îl numim am nevoie ca tu să ai nevoie de mine. Se creează astfel niște dependențe foarte toxice. De fapt, nu reușesc să se vadă pe sine și pe copil două ființe distincte, să îi ofere copilului autonomia de care are nevoie având încrederea că ei formează în continuare o conexiune puternică.

Un alt tip de răspuns din traumă este al părinților care au mari dificultăți în a-și recunoaște și îngriji emoțiile dureroase. Îndeosebi mamele din acest caz sunt dispuse să facă orice să fie mai organizate, să planifice mai bine, să citească mai mult, să meargă la mai mulți specialiști. Astfel, să scadă cât mai mult probabilitatea ca cel mic să se simtă supărat, plictisit, nemulțumit. Vor, în sinea lor, să fie totul perfect pentru că ele nu se pot odihni și în imperfecțiune. Intră, astfel, în această goană de a deveni părinții perfecți, dar scapă din vedere relația cu copilul lor.

Ligia a mai vorbit despre părinții care au dificultăți în apropiere, precum și cazurile extreme ale părinților care își abuzează propriul copil.

Această primă întâlnire s-a încheiat cu rugămintea Ligiei de folosi aceste informații așa cum sunt și să nu fie folosite pentru auto-etichetări, învinovățiri sau auto-diagnostice. Observați ce s-a întâmplat în voi: dacă ați simțit că ați fost activați de o anumită informație, stați în senzație și observați dacă persistă. Dacă vă simțiți tulburați, cereți ajutorul unui specialist din Parentool sau din rețeaua voastră de încredere.

Cereți ajutor. Indiferent despre ce e vorba, puteți primi sprijin și susținere. Vă încurajez să vă acordați timp. Faptul că ați devenit părinți vă dă și o șansă extraordinară de creștere. Încercați să profitați de tot ce vă oferă experiența aceasta și să fiți blânzi și răbdători cu voi.

Puteți accesa mai jos înregistrarea completă a acestei întâlniri despre Intuiție, instinct sau reacție la traumă? sau direct pe contul nostru de Facebook. Îi poți scrie Ligiei în aplicația Parentool pentru a beneficia de expertiza ei.

Împărtășește cu prietenii tăi

Authors

  • Ligia Suciu

    Ligia Suciu a absolvit Facultatea de Psihologie și masterul Tehnici psihologice pentru controlul comportamentului și dezvoltarea potențialului uman, în cadrul Universității Babes-Bolyai. Este educator parental certificat - Circle of Security și de peste zece ani lucrează ca psihoterapeut cu părinți și copii de toate vârstele. E pasionată de natura umană și consideră că fiecare copil este o comoară prețioasă care are nevoie de iubirea și respectul nostru pentru a crește în siguranță, dar și oglinda care ne reflectă propria existență. Motto: Children must never work for our love; they must rest in it. - Gordon Neufeld

  • Petruta Țuligă
  • Simona Rentea

    Content Manager Parentool

Descoperă cursul video
Cele mai frecvente boli ale copilăriei
cu dr. Alexandra Constantin, medic pediatru

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns