Live-ul de joi cu Andreea Mihai: Despre joc și joacă

Într-o lume în care parcă totul a devenit despre obiective, am uitat să ne jucăm, atât ca adulți, cât și împreună cu cei mici viața noastră. În comunitatea Parentool am adus în discuție o temă esențială pentru copiii noștri: ce înseamnă joc și joacă. Vei afla din această conversație ce este jocul, cum se joacă cei mici în funcție de vârstă, precum și de ce este atât de important acest aspect în viețile noastre.

Am discutat cu Andreea Mihai, consilier parental, despre joc și joacă și ce înseamnă pentru cei mici, despre messy play și abilitățile pe care le dezvoltă jocul în viața unui copil. De asemenea, s-a vorbit și despre cum ne jucăm noi, ca adulți, și cum ar trebui să ne raportăm în joaca cu cel mic.

Live-ul de joi înseamnă o serie de întâlniri online, pe instagram, între Petruța Țuligă (fondator & CEO Parentool) și specialiștii din aplicația noastră.

Ce este jocul pentru copii?

Maria Montessori spunea că joaca este munca copiilor. Un psihiatru cunoscut a spus că joaca este limbajul copiilor, iar jucăriile sunt cuvintele lor. Dacă e să ne gândim la joc, e o modalitate de cunoaștere a lumii, iar din funcția terapeutică reușește să ne arate ce e în inconștientul copiilor, sau chiar și al nostru, al adulților.

Azi dacă e să ne uităm la terapia prin joc ea s-a dezvoltat foarte mult: joc directiv, joc non-directiv. Însă până a ajunge în zona terapeutică, jocul ne ajută în partea de abilități cognitive, emoționale, vizuale, ne ajută în musculatură, în coordonare, în manipulare de obiecte, în relațiile sociale (în joc învățăm să interacționăm).

Cum se joacă copii, în funcție de vârstă?

Piața este plină de jucării pentru copii, deși uneori părinții cumpără jucării chiar pentru ei înșiși. În urma studiilor, specialiștii au identificat felul în care se joacă copii pe etape de vârstă:

• 0-12 luni: copilul explorează, manipulează obiecte, imită foarte mult adultul. De aceea, copii mici sunt atrași de linguri, dacă mama amestecă într-o oală, îi place și copilului. Copilul explorează prin dulapuri și sunt atrași de obiectele din casă, să exploreze sertare, cutii cu șosete.
• Pe măsură ce crește, la 18 luni, jocul lui este axat pe partea în care este implicat corpul, pe mâncat, dormit. Putem sa vedem o acțiune imaginativă în joc, putem observa faptul că știe să pună o linguriță într-o cană, ne poate oferi o băutură „în joc”, imitând adultul.
• Spre 2-3 ani putem vedea două secvențe în joc: se poate juca de-a mersul în parc, la cumpărături (lucruri zilnice la care participă copilul). Începe să aducă în jocul de rol, să însuflețească personajele sau să devină el un mic personaj în funcție de poveștile pe care le citește.
• Pe la 4 ani începe să se joace și cu ceilalți copii, dă mai multă viață obiectelor. De exemplu, un pahar nu poate fi doar un pahar de băut apă, poate fi și o piscină. Are loc, astfel, substituția de obiect. Devine mult mai implicat jocului de rol, începe să fie un personaj și să creeze povești. De asemenea, îi atrage pe ceilalți copii în jocul lui atribuindu-le roluri: „hai să facem așa”, „eu sunt mama”.
• La 5 ani vorbim de un joc planificat, își pot imagina obiecte. Exemplu: uite, acolo este o casă (adultul ar vedea doar un perete). Jocul crește de la o simplă imitație până ajunge să dea viață unui anumit personaj.

Ce este messy play?

Tradus literalmente, este un joc murdar, dezordonat. Este un joc senzorial, potrivit în zona de 0-2 ani, care dacă ne uităm la stadiile lui Piaget este inteligența senzorio motorie, când copilul învață explorând mediul, luând contact cu diverse texturi, cu mirosuri, explorează vizual și tactil. Jocul implică angajarea copilului cu tot felul de materiale și îl lăsăm să exploreze liber. E un tip de joc care se concentrează pe proces, nu pe rezultatul final. Copilul ia contact cu diverse texturi, cu mâinile sau restul corpului.

Este important ca aceste elemente să fie sigure, pentru că cei mici explorând și cu papilele gustative, vor mânca. Le putem pune: orez, paste colorate, gelatină, facem un fel de nisip kinetic din făină cu ulei. Evităm, de exemplu, să punem boabe de năut (riscă să le bage în nas, în ureche).

Îi lăsăm să exploreze fără niciun fel de direcții, dacă putem. Îi ajută la motricitate fină (la mușchii degețelelor) și motricitate grosieră (tot ce implică mușchii de sus, partea corporală). De asemenea, îi ajută și pe partea de limbaj, de conștientizare corporală, de abilități vizuale.

E mai mult decât un joc normal. E potrivit chiar și până la vârsta de 12 ani. Și, desigur, ca adulți este interesant să explorăm, să ne observăm cum simțim.

Andreea recomandă să ne jucăm cu ce avem la îndemână în casă. De asemenea, e indicat să delimităm spațiul cu o folie de plastic sau chiar în cadă.

Care sunt abilitățile sociale pe care le dezvoltă copii în grup?

La vârste mici, copii se joacă mai mult unul lângă altul decât unul cu altul. Asta până în jur de 2 spre 3 ani, depinde de copil și de cât e de expus). De regulă, după 3 ani, au inițiativă să inițieze jocuri de rol. La început învățând doar să împărțim spațiu și să fim ok ca cealaltă persoană să fie la jumătate de metru de noi (de aici și aranjarea în cerc a copiilor la grupele mici). Fiind perioada de imitare, la început o să își dorească aceeași jucărie ca x copil, deci nu este indicat să stăm departe de aceștia când se joacă, și să îi analizăm atent.

Cum să procedeze părinții în cazul împărțitului jucăriilor?

Nu îi obligăm pe copii să împartă lucrurile, că nici nouă nu ne-ar plăcea să facem asta. E greu să fim ca părinți în situația asta. E important de precizat că până la 7 ani copilul este în perioada de egocentrism în care totul este despre el și lumea e a lui. Deci părinții nu trebuie să se îngrijoreze de faptul că cel mic ar putea ajunge un egoist când va crește pentru că nu vrea să împartă acum.

După aceea putem să dezvoltăm empatia prin donații. Putem să îi legăm pe la vârsta de 3 spre 4 ani de ideea de „mai ții minte când și tu ai vrut jucăria aceasta de la x în parc? Cum a fost pentru tine?”. Nu trebuie să ne așteptăm la un rezultat și o reacție imediată, dar punem cărămidă cu cărămidă. Unii copii dau mai ușor, e suficient doar un „te rog”. Alții, nu. Nu e cazul să îi obligăm să împartă, putem să le propunem, sau să le arătăm o variantă de schimb. Dar fără așteptarea că se va întâmpla imediat.

Pe termen lung vorbim de a pune înainte interesul meu: să mă iubesc pe mine. Nu ține de egoism. Vorbim de încercarea de a ne iubi pe noi mai mult ca să avem de unde să le dăm și altora după aceea. Inclusiv la frați, e recomandabil ca niște jucării să nu fie neapărat comune, niște jucării să fie doar ale lui x, celelalte doar ale lui y. Fiecare să aibă ceva pe care să nu fie nevoit să împartă pentru că ei oricum împart ce e mai greu: pe mama și pe tata.

De ce copii aduc evenimentele tragice, triste, cu impact mare în joc, de contexte de joacă, de personaje?

E normal, jocul fiind limbajul copiilor. Pun în scena de la 2 ani lucruri care li se întâmplă lor, prin joc procesează evenimente cu un impact mai mare. În acest fel, prin joc preiau puterea, jucând același joc de mai multe ori înțeleg mai ușor ce s-a întâmplat. E modul lor de a face față, e bine să lăsăm acel joc să fie așa cum l-a organizat copilul, fără să ne panicăm și să punem întrebări.

În cazul în care ne invită să luăm parte la jocul lor, să le urmăm firul. Dacă e același joc care se repetă de multe ori, și apar și alte simptome, e normal să alegem să punem întrebări specialiștilor.

Există unele tipuri de jocuri normale pentru anumite perioade de vârstă. De exemplu, odată ce li se dezvoltă instinctul matern, fetele au tendința de a se juca de-a mama și bebelușii, băieții fac multe parcări, se joacă de-a poliția, pompierii etc.

Important e să îi lăsăm să se joace.

Ne jucăm cum vrea copilul sau intervenim și direcționăm jocul?

Dacă e jocul pe care îl folosim pentru conectare și pe care el alege să-l joace ca să proceseze ceva, folosim întrebarea șoptită de genul „și ce ar trebui să fac acum/ce ar trebui să zic acum?”. Copilul o să îți dea răspunsurile. Ne transpunem în rolul și în personajul pe care ni-l atribuie. Dacă vrem să facem jocuri de rol și să ne dăm seama ce face copilul, de exemplu, la grădiniță, îi schimbăm deseori direcția cu întrebările și atunci mai bine îl lași pe el să își continue firul poveștii.

Andreea Mihai a subliniat faptul că jocul ar trebui să aibă funcția ludică și poate terapeutică și să încercăm să ne lăsam ghidați de ei.

Cât ne jucăm cu cei mici?

Dacă rezistăm, cât de mult :). Studiile arată că 30 de minute sunt suficiente pentru un timp de calitate, de conectare cu copilul, fără să avem alte priorități și să facem ce vrea copilul și cum vrea copilul. Se poate folosi ideea de timer: „uite, în următoarele 30 de minute sunt doar al tău, după care o să merg să pregătesc cina, facem baie etc. Ajută mult copilul ca acest cadru să fie stabilit (pentru cei mici poate fi folosită o clepsidră).

Dacă sunt familii cu 2-3 copii, este bine ca aceste sesiuni să fie individuale. Dar, în vremurile în care trăim, dacă timpul nu ne ajută și nu reușim să ne deconectăm zilnic 30 de minute, ajută dacă recuperăm în weekend. De exemplu, o oră în două sesiuni sau 5-10 minute pe drum spre școală/grădiniță când să fim concentrați doar pe ce zice copilul, să fim atenți, să-l auzim. Și seara la culcare e un moment bun în care îi putem asculta, să ne conectăm cu ei.

E important să avem timp de calitate în care copilul să se simtă ascultat, auzit, văzut, înțeles, fără să dorim prin activitățile noastre împreună să îl învățăm ceva, fără să vrem să îl tragem de limbă. Să accentuăm ideea de „sunt aici lângă tine”.

De când începe joaca individuală și ce trebuie să facă părinții?

Copiii se pot juca singuri de la 18 luni, dar o să dureze 2 minute. Ajută mult dacă sunt și frați și încep să se joace împreună. De pe la 3-4-5 ani încep să se joace singurei cu aceste personaje, când jocul de rol este mai prezent. Abia atunci pot începe să se joace singuri. Să nu avem așteptări să dureze prea mult pentru că vorbim și de timpul lor de concentrare. Poate sta și 30 de minute concentrat dacă este un lucru care îi place, însă acest fenomen nu este neapărat repetitiv. De aceea, este importantă timpul de calitate părinte-copil pentru că prin conectare cel mic se co-reglează.

Câteodată, ca adulți, nu mai știm să ne jucăm. De ce nu mai putem?

Poate nici nu ne-am jucat suficient. Riscăm, așadar, să ducem copii în zona aceasta de performanță, competență. Vedem copiii ca fiind oglinda noastră, inclusiv în comportamente și realizări, așadar simțim această presiune. Copii acceptă greu comportamentul nostru din rolul de pedagog sau profesor. Am uitat să ne jucăm și pentru că suntem prinși în valurile vieții. Sau poate nu am avut parte de joacă din lipsă de timp pentru că, poate, ajungeam implicați în treburile casnice, în îngrijirea altor frați.

Ar trebui ușor să ne redescoperim bucuria de a ne juca și de a ne prosti în joc. Boardgame-urile sunt indicate pentru a ne pune în situații de a ne redescoperim plăcerea. Sau coloratul cu copilul, fără să ne gândim să colorăm în contur. E esențial să punem accentul pe proces, nu pe rezultatul final, să ne detașăm. Nu totul este despre ce obținem, mai ales în joc.

Andreea a răspuns și la câteva întrebări de la părinții din comunitate în legătură cu jucăriile adecvate pentru vârsta de 9-12 luni, punând accentul pe jocul explorator în care copilul manipulează obiecte simple, din casă. De asemenea, a dat câteva idei utile despre cum putem să ajutăm copii să aibă mai multă încredere în ei și mai mult curaj în competiții sportive.

Un mesaj pentru comunitate

Redescoperiți jocul alături de copii voștri, fiți creativi și lăsați-vă ghidați de copii voștri în joc.

Descarcă aplicația Parentool:

Poți urmări înregistrarea completă a acestei întâlniri despre joc și joacă pe conturile de social media (instagram & facebook). Îi poți scrie Andreei în aplicația Parentool pentru a beneficia de expertiza ei.