Cum gestionezi un diagnostic de autism | Partea 2

Povesteam în articolul anterior care sunt simptomele autismului și când este cazul să te adresezi unui specialist.

În partea a doua a articolului vom discuta despre:

  • Cine pune un astfel de diagnostic 
  • Ce poți face tu ca părinte
  • Cum se desfășoară o ședință de terapie

Cine pune un diagnostic de Tulburare de Spectru Autist?

În general, părinții sunt primii care își fac griji privind dezvoltarea copilului lor, fie prin compararea cu alți frați, fie prin compararea cu alți copii de aceeași vârstă. Care sunt pașii de parcurs? Perioada anterioară unui diagnostic e încărcată de scenarii posibile, incertitudine și îngrijorări. Așadar, după ce familia apelează la specialiști în dezvoltarea copilului, e posibil ca, pe lângă persistența îngrijorării, să apară și un sentiment de ușurare, deoarece părinții au o explicație pentru ceea ce au observat de mult timp.

 Diagnosticul și tratamentul medicamentos sunt stabilite de către medicul psihiatru, iar o echipă multidisciplinară formată din psiholog, logoped, kinetoterapeut etc. pot să evalueze dezvoltarea copilului pentru a determina posibilele întârzieri la nivel cognitiv, comportamental, emoțional, de limbaj și motricitate.

Ca părinte, e firesc să te simți copleșit de multitudinea de informații pe care le primești, de la primele îngrijorări, la stabilirea diagnosticului și până la găsirea unor variante optime pentru copilașul tău. Ești pe un drum nou, astfel că e necesar să ai răbdare cu tine și să faci față obstacolelor întâlnite pe parcurs.

După stabilirea diagnosticului, de unde începi lucrurile? Cum îți alegi terapeuții?

Poate te simți copleșit, iar informațiile pe care le primești din surse diverse par să te alarmeze și mai mult. Așadar, ai dreptul să te informezi cu privire la persoana sau echipa care va lucra cu copilul tău. Printre cele mai relevante detalii pe care e recomandat să le știi ar fi experiența anterioară a terapeutului (de cât timp lucrează în domeniu, cu ce categorii de vârstă a lucrat, unde și-a desfășurat activitatea până în acel moment) și formarea acestuia (unde a studiat, ce cursuri a urmat).

Ce poți face dacă tu, ca părinte, ești pus în fața unui astfel de diagnostic?

Cu siguranță te simți copleșit și e necesar să gestionezi evenimentul din punct de vedere emoțional. Ce e de făcut?

  • Consultă o serie de specialiști

Consultarea personalului medical – medic de familie, pediatru, psihiatru etc. e esențială și poate să aducă puțină lumină în ceea ce privește perioada care urmează și pașii ce trebuie făcuți. În cazul în care se recomandă tratament medicamentos, acesta îl va ajuta pe copil în dezvoltarea ulterioară.

  • Începe un program de terapie

Cercetările din domeniu recomandă începerea unui program de terapie (psihologie, psihopedagogie, logopedie, kinetoterapie etc.) adecvat nevoilor micuțului cât mai timpuriu. La ce ar putea ajuta terapia? În cazul copiilor cu traseu tipic de dezvoltare, există unele abilități care apar natural odată cu trecerea timpului, însă un copil cu autism are nevoie de sprijin în dezvoltarea acestor abilități. Printre obiectivele generale urmărite într-un astfel de program se pot număra:

  • învățarea unor abilități care să-i permită copilului să ducă o viață independentă
  • reducerea unor serii de comportamente care sunt problematice (repetiția constantă a unei acțiuni, agresivitatea către propria persoană sau alte persoane etc)
  • consolidarea punctelor forte demonstrate de copil 
  • dezvoltarea abilităților de comunicare și interacțiune cu alte persoane

Intervenția timpurie oferă un sistem de suport atât pentru cel mic, cât și pentru întreaga familie. Principalul scop este de-al ajuta pe copil să-și dezvolte o serie de abilități care să-i ușureze integrarea în mediul social iar pe familie să depășească sentimente de izolare, de frustrare, nedreptate și stres. 

Cum faci față ca părinte?

Se poate să nu fi pregătit pentru un astfel de diagnostic, așa că multitudinea de emoții pe care le resimți e de înțeles. Faptul că tu, ca părinte, te confrunți cu o serie de emoții face parte din proces. Poți trece prin șoc, tristețe, furie, negare, singurătate și acceptare. De asemenea, poți resimți rușine (Oare cum vom fi perceputi ca familie de familia extinsă? Dar de prieteni? Ce vor spune colegii de la muncă?) sau vinovăție (De ce mi se întâmplă asta mie? Cu ce am greșit? Oare fac ce este mai bine acum?) E de înțeles că simți asta. În goana spre cele mai bune variante pentru copil, e posibil să îți neglijezi propriile nevoi și să realizezi asta doar când ești în pragul epuizării.

Acordă-ți timp să procesezi toate aceste emoții. Vor fi perioade în care te vei simți neînțeles de către prieteni și vei vrea să te izolezi de ei sau în care vei resimți furie față de alte familii care par să nu se confrunte cu problemele tale. Se poate chiar să te simți neputincios în unele momente, însă odată cu începerea terapiei de către copil vei putea simți și speranță, pe măsură ce vezi primele progrese.

Cu siguranță vrei să ai cât mai bine grijă de copilul tău, însă pentru a face asta e necesar ca mai întâi să ai grijă de tine. Care sunt nevoile tale? Cine te poate ajuta? De unde îți iei energia? Se poate să te simți depășit de situație, însă reține că nu există o unică soluție care să funcționeze pentru toate familiile. În această etapă, începerea terapiei este esențială pentru copil. Însă la fel de importantă este gestionarea impactului emoțional pe care acest diagnostic îl are asupra ta și asupra relației de cuplu, care poate fi pusă la încercare.

autism

Sursa: Unsplash 

Cum se desfășoară o ședință de terapie?

Ca părinte, vrei să fii informat și să te asiguri că îi oferi celui mic tot ajutorul de care are nevoie. Ulterior controalelor medicale efectuate, începe familiarizarea ta cu ceea ce înseamnă terapia adecvată nevoilor copilului (ex: psihologie, logopedie, kinetoterapie, etc.) E de înțeles că vrei să știi ce ar implica asta.

Prima parte a terapiei presupune evaluarea nivelului de dezvoltare a copilului, pentru a știi de unde pornim. În această etapă, e important să fii onest cu tine și cu terapeutul, să oferi informații clare, conforme cu realitatea și să discuți cu acesta despre îngrijorările tale. După această evaluare, urmează partea de intervenție, în care terapeutul stabilește obiective clare, pe care acesta le urmărește în cadrul ședințelor, iar mai apoi e necesară continuitatea obiectivelor din mediul terapeutic și în alte medii frecventate de către copil (parc, grădiniță, școală etc.), astfel că implicarea ta ca părinte e esențială.

Știm că nu este destinația pentru care te-ai pregătit și că vor urma multe provocări pentru tine. Amintește-ți că suntem aici pentru a face călătoria puțin mai ușoară. Dacă ai întrebări, scrie-ne la petruta.tuliga@parentool.ro și vom reveni cu mare drag spre tine.

 

Împărtășește cu prietenii tăi

Autor

  • Diana Pop

    Diana este psiholog clinician și psihoterapeut cognitiv-comportamental. A absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației și Masteratul de Psihologie Clinică, Consiliere Psihologică și Psihoterapie din cadrul Universității Babeș Bolyai. De asemenea, a participat la o serie de conferințe și programe care vizează dezvoltarea atipică. Are experiență în lucrul cu copii cu autism și familiile acestora, adolescenți și adulți.Spiritul ludic o face să se regăsească în lumea celor mici, iar prin combinarea acestuia cu metode validate îi ghidează pe copii alături de alți specialiști, părinți și cadre didactice.

    Vezi toate articolele

Descoperă cursul video
Cele mai frecvente boli ale copilăriei
cu dr. Alexandra Constantin, medic pediatru

Ce să citești în continuare

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns