Salutare dragă părinte,

În adolescență apare nevoia normală de a interacționa și petrece din ce în mai mult timp cu prietenii de aceeași vârstă. Apare nevoia de a ne crea propria identitate, de a fi autonomi.

Dacă ești părinte de adolescent probabil că și tu te-ai simțit dat la o parte: adolescentul tău poate că a devenit selectiv cu privire la informațiile pe care alege să le împărtășească cu familia, își dorește să meargă la petreceri sau să rămână peste noapte la prietenii lui cei mai buni. Apare tot mai des nevoia de intimitate și își cere cere drepturile pe care le cunoaște  atât de bine.

Este normal să se întâmple acest lucru. În același timp, chiar dacă pare o persoană independentă și pregătită să exploreze, adolescentul tău are încă nevoie de suport emoțional și material, astfel că rolul tău de părinte rămâne unul extrem de important.

Adeseori, deoarece simt că pierd teren, unii părinți pot găsi ca soluție impunerea unor reguli stricte cu privire la programul copilului lor sau pot recurge la metode de supraveghere și interogatorii, demne de blockbusterele cu James Bond.

Este impunerea de reguli stricte o cale potrivită pentru a realiza o monitorizare eficientă a copilului tău? Îl aduc mai aproape de noi sau doar aduc suspiciune și distanțare în relația părinte-copil?

Studiile de specialitate din domeniul psihologiei dezvoltării ne spun că monitorizarea parentală se referă la comportamente ale părinților prin care ei află informații despre activitățile copiilor lor (preferințe, locuri unde își petrec timpul, etc.) și relațiile interpersonale stabilite de aceștia. Aceleași studii ne arată că eforturile părinților de a monitoriza activitățile  adolescentului din afara familiei reprezintă o strategie eficientă de a reduce riscul apariției comportamentelor deviante (ex: consum de alcool și droguri).

Monitorizarea parentală înseamnă control parental (stabilirea de reguli și restricții), solicitare parentală (obținerea de informații despre activitățile copilului de la prieteni ai acestuia), dar presupune și autodezvăluiri ale copilului (Statin & Kerr, 2000).

Altfel spus, monitorizarea parentală e atunci când stabilești reguli pentru copil (ex. regula de a anunța atunci când merge în oraș) și restricții (ex. ai voie pe internet maxim 4 ore) pentru protejarea și bunăstarea lui, dar și atunci când discuți cu el despre aspecte ale vieții sale (ex. îl întrebi despre prietenii săi, cu cine a ieșit în oraș etc.). Este important să reții faptul că această monitorizare conține și momentele în care adolescentul vine spre tine  pentru a discuta despre el, viața lui etc.

Mai mult, se pare că informațiile împărtășite de adolescent cu părinții despre activitățile și relațiile acestuia reprezintă sursa cea mai importantă și mai validă pentru cunoștințele pe care părinții le au despre copiii lor (Statin & Kerr, 2000).

În ciuda așteptărilor, se pare că eforturile active pe care le depui ca părinte  (ex: reguli, punerea de întrebări prietenilor) pentru a afla informații despre adolescentul tău  contează într-o măsură mai mică și îi pot transmite acestuia semnale de neîncredere și suspiciune din partea ta.

Această suspiciune poate duce la dezvăluiri tot mai rare sau chiar ascunderea informațiilor față de tine și familie (Masche, 2010; Oudekerk, Allen, Hessel și Molloy, 2015).

Adolescenții pot ascunde informații părinților deoarece le este frică de posibile pedepse sau de teama de a-i dezamăgi. Unii adolescenți pot recurge la minciună pentru a-i împiedica pe părinți să stabilească reguli pentru anumite domenii sau pur și simplu pentru că este vorba de o arie despre care consideră că părinții nu au niciun drept să știe ceva (Masche, 2010; Darling, Hames și Cumsille, 2000). 

Sursa: Unsplash

Cum te poți asigura, ca părinte, că reduci minciuna și ascunderea informațiilor, mai ales în ceea ce privește lucruri ce ar putea reprezenta un pericol pentru copilul tău? 

În primul rând, prin deschidere și căldură afectivă.

Adolescentul are nevoie să se simtă în siguranță, să se simtă înțeles. Dacă părintele este agresiv, încearcă să își impună punctul de vedere și judecă acțiunile copilului său dintr-o perspectivă a adultului, se reduc șansele ca adolescentul să fie sincer și să dorească să împărtășească ceea ce gândește sau ceea ce face în exteriorul familiei. Prin urmare, validează reacțiile emoționale și nu-ți fie frică să îi dezvălui copilului tău propriile tale experiențe din adolescență! Spune-i că este in regulă și normal să experimenteze stările prin care trece și încercați să găsiți o soluție împreună.

În al doilea rând, este importantă păstrarea calmului atunci când vine vorba de o discuție cu adolescentul despre o problemă sau despre anumite comportamente ale sale.

De multe ori poate fi o provocare să ai o discuție cu copilul tău în adolescență și în mod natural să trăiești o mulțime de emoții în legătură cu probleme care apar sau diferite conflicte (îngrijorare, anxietate, furie, dezamăgire, rușine etc.). Astfel, e important să fim atenți la ce se întâmplă cu noi ca părinți în legătură cu problema și în timpul conversației. Dacă simțim că emoțiile sunt prea mari (prea îngrijorat, prea furios) și nu suntem pregătiți să avem o discuție cu calm indiferent de reacțiile copilului  (ex. se revoltă, strigă, nu răspunde etc.) e în regulă să ne oferim o pauză de calmare și să revenim când ne simțim pregătiți.

De ce e important să ne păstrăm calmul? Pentru ca mesajul pe care vrei să-l transmiți să ajungă la copil, să fie perceput ca ceea ce este, o conversație pentru binele lui, nu un atac. Deși faptul că și-a făcut un tatuaj, umblă cu hainele rupte și petrece timpul cu persoane mai mature decât el/ea poate părea revoltător, atunci când reușești să-ți menții calmul și ești dispus să-l asculți atent, fără să-l judeci, adolescentul va fi mai puțin defensiv și mai dispus să-ți asculte părerea.

Cum rămâne cu regulile? 

Se pare că ele funcționează, dar nu oricum. Adolescenții vor accepta mai ușor reguli și restricții dacă consideră că părinții sunt îndreptățiți să le creeze și dacă aceste reguli  le sunt explicate și au un caracter flexibil (adică pot fi schimbate în funcție de comportamentul adolescentului).

—-

Așadar, este important de înțeles că perioada adolescenței este una de descoperire și de adaptare la noi grupuri sociale. Este o perioadă dificil de gestionat atât pentru părinți cât și pentru copiii.

Cu mult calm, empatie și înțelegere reciprocă se pot construi poduri de legătură între generații.

 


Bibliografie:

Statin, H., & Kerr, M. (2000). Parental monitoring: A reinterpretation. Child Development, 71, 1072– 1085

Oudekerk, B. A., Allen, J. P., Hessel, E. T., & Molloy, L. E. (2015). The cascading development of autonomy and relatedness from adolescence to adulthood. Child Development, 86(2), 472-485.

Masche, J. G. (2010). Explanation of normative declines in parents’ knowledge about their adolescent children. Journal of Adolescence, 33(2), 271-284.

Darling, N., Hames, K., & Cumsille, P. (2000, March). When parents and adolescents disagree: Disclosure strategies and motivations. In Society for Research in Adolescence Biennial Meetings, Chicago, IL.

https://www.unicef.org/romania/ro

https://www.nytimes.com/2020/03/11/well/family/coronavirus-teenagers-anxiety.html

 

 

Alexandra Marian

Sunt doctorandă în cadrul școlii doctorale Psihologie Cognitivă Aplicată, din cadrul Universității Babeș-Bolyai. Formarea mea educațională include Licența în Psihologie și Master în Consiliere și Intervenții Psihologice în Dezvoltarea Umană, ambele absolvite în cadrul Universității Babeș-Bolyai. Activitatea mea științifică vizează studiul aspectelor de dezvoltare cognitivă la copii și adolescenț, mai specific, studiul dezvoltării flexibilității limbajului. Pe lângă implicarea în sfera didactică și științifică, încerc să fiu prezentă și într-o formă mai practică în comunitate, prin activitatea de consiliere vocațională și workshop-urile gândite pentru adoelscenți, studenți și persoane active pe piața muncii. Contact: alexandramarian@psychology.ro

Leave a Reply

Close Menu