A deveni părinte înseamnă să te deschizi în fața unei avalanșe de schimbări – în dinamica familiei, în relația cu propriul corp și, mai presus de toate, cu tine însăți.
Pentru a-ți fi alături în această călătorie, lansăm o serie de materiale speciale, pline de emoție și autenticitate: mesaje direct de la cele care au trăit aceste experiențe – mamele din comunitatea Parentool.
Această serie, intitulată „De la mamă la mamă,” este despre sprijin, sinceritate și conexiune.
Astăzi, îți împărtășim mesajul Adinei Ungureanu, mama unui băiețel de 2 ani.
S-a terminat oare viața când a venit bebe?
Pentru mult timp am crezut că, dacă ai copii, viața s-a cam terminat. Sună dramatic, dar cam toată lumea din jur îți spune asta. Imediat cum trece euforia momentului în care ai anunțat că ești însărcinată și felicitările ajung la final, încep etapele: „acum începe greul”, „stai să vezi cum o să fie când…”, „dormi acum că nu o să mai dormi deloc” etc. Cine mă poate condamna că am crezut fiecare „sfat”? Eu, o femeie de 27 de ani, care și-a dorit să rămână însărcinată, aveam aproape 0 experiență în ceea ce înseamnă să ai efectiv un copil și să nu-l vezi doar din când în când, când jucam rolul de mătușă.
Ei bine, da, „vechea” viață s-a cam terminat, dar începe una nouă, mult mai frumoasă, și este atât de greșit să te aștepți că vei fi la fel. Căutam atât de mult să ne revenim, să fim la fel, să avem același program, să avem același corp, încât uităm să ne bucurăm de fiecare moment, dar aceasta este o discuție pentru altă dată. Noua viață din viața mea nouă m-a dărâmat și reconstruit de atâtea ori, încât acum, la aproape 2 ani distanță, chiar cred că ai parte de un nou început în fiecare zi, doar că depinde de tine să-l vezi.
Nu, viața nu s-a terminat deloc. Da, nu mai am același timp ca înainte, dar acum este folosit cu mai multă intenție. Am alte priorități, am alte așteptări, dar pot face (aproape) tot ce îmi doresc, poate nu fix în momentul în care îmi doresc, poate un pic mai târziu, după ora de culcare, dar pot. Pot să dorm o noapte întreagă, pot să plec de acasă și câteva ore fără să mă simt vinovată, pot să am câteva momente pentru mine, pentru sufletul și mintea mea, pot face sport, pot să planific și o vacanță. Nu mereu, clar nu în fiecare zi, dar ce am învățat este că nu trebuie să generalizez și să cred că dacă azi a fost o zi grea, mâine sigur nu va fi la fel.
Mamele uită!
Avem tendința să vedem doar lucrurile grele din viața noastră și să nu vedem o ieșire din perioadele care ne copleșesc, doar că, în afara momentelor cu adevărat groaznice, nici nu este nevoie să le menționez – cu toții știm despre ce vorbesc aici – perioadele astea trec. Țin minte cum m-am simțit imediat după ce am născut. Doar ce trecusem printr-o operație de cezariană și nu credeam că este posibil să mă mișc prea curând, și la nici 24 de ore a trebuit să mă ridic din pat și să fac câțiva pași. Când mi-au adus bebelușul în salon, nici nu puteam să îl țin în brațe prea bine pentru că mă durea tot. Când am încercat să alăptez pentru prima dată, nu credeam că o să pot să fac asta, darămite să reușesc să alăptez un an. Când am ajuns acasă și am ieșit la prima plimbare, de-abia mă mișcam, aveam dureri, dar au trecut. Acum, nici nu mai țin minte exact ce simțeam, totul a trecut, și am un băiețel care merge, se joacă, mănâncă aproape singur și dă pe jos jumătate din mâncare și îmi povestește în cele puține sau multe cuvinte (depinde pe cine întrebi) cum a fost ziua lui la grădiniță. Este minunat!
Uitam lucruri. E o binecuvântare și un blestem. Dar uităm, și poate asta este parte din puterea noastră. Așa că, la un moment dat, o să fim pregătiți să facem aproape orice, uitând restul și lăsându-i în spate pe toți cei care ne-au zis că gata, nu o să mai facem nimic niciodată. Viața noastră depinde de cum alegem să o privim. Aceeași situație poate părea minunată pentru mine, dar neplăcută pentru altcineva. Haide să o întrebăm pe bunica ce părere are despre modul în care rămâne casa după o zi de joacă? Eu văd distracție și momente fericite, dar ea vede dezordine. Haosul e acolo, normal, avem mașinuțe și Lego peste tot, chiar și în cadă, dar știu că le pot strânge și că nu o să dureze pentru totdeauna momentele. Și atunci, când va vrea să iasă în oraș cu prietenii, poate o să îmi doresc să mai strâng câteva piese de Lego și să mă plâng că e dezordine.
Între informare și flow
Un vecin, pe care îl întâlnesc o dată la ceva timp în lift, are un obicei care, la început, părea enervant, dar acum mi se pare doar amuzant. Ne vede, ne salutăm și întreabă cât are cel mic, și absolut de fiecare dată spune: „Ei bine, acum începe greul.” Dacă stau să mă gândesc, pe parcursul unui an, am început acest „greu” de vreo 10 ori… Vecinul nu are intenții rele, normal, doar că, dacă ai 5-6 persoane de genul în jur, o să începi să crezi și o să cauți greul în fiecare moment și, deloc surprinzător, o să îl găsești.
La început urmăream toate salturile mentale și regresiile de somn și achizițiile de tot felul, doar că am observat că pe mine nu mă ajută deloc. Era doar foarte stresant. Efectiv, la primul salt mental, țin minte că urmăream și număram zilele și eram foarte speriată. A venit, a trecut și, în loc să mă bucur că uite, ne liniștim acum, am început să număr zilele până la următorul. Am avut multe luni bune în care viața noastră a fost centrată doar în jurul celui mic și a programului lui, lucru care mi se pare absolut normal acum, doar că atunci vedeam doar ce nu mai puteam să fac. Nu mă mai gândesc „uite ce ieșire în oraș ratez pentru că nu pot să mai plec din casă după ora 8”, prioritățile mele s-au schimbat, dar trebuie să fiu sinceră și să recunosc că maturizarea asta nu a venit peste noapte. Este un „work in progress” care are loc și acum.
Și tu ai avut un rebranding?
Revenind, viața nu s-a terminat. Este ca la software, am avut parte de un update. Poate nu a fost versiunea stabilă și s-au strecurat o grămadă de bug-uri, dar este un update. Haide să ne bucurăm, să alegem partea plină a paharului în zilele cele mai dificile și să ne ajutăm unii pe alții, să ne oferim sprijinul, înțelegerea și căldura și să nu ne mai speriem așa, conceptual. Viața continuă și știu că sunt foarte norocoasă să spun asta și îmi place să spun că a avut parte de un „rebranding”. 🙂
