Bebelușul meu de nouă luni refuză să petreacă timp în brațele unchilor sau mătușilor care ne vizitează, lucru care în primele 4-5 luni nu se întâmpla. Oare de ce se sperie de ei? Acceptă jucăriile și să se joace cu ei, dar când ies eu din cameră începe să plângă. Ce se întâmplă cu el? Începe să se agațe de hainele mele sau se ascunde după mine când cineva străin intră în casă. Nu pot să-l las deloc cu bunica nici cât să folosesc baia sau să merg să mănânc. Îl răsfăț prea mult? Îl țin prea mult în brațe când vin oameni cu care nu este obișnuit la noi în casă? Ce ar trebui să fac și cum ar trebui să mă comport? Am greșit cu ceva?
Frica este o emoție pe care fiecare dintre noi o simțim, indiferent că suntem bebeluși, adolescenți sau adulți. Uneori această frică ne ajută, alteori ne încurcă. În continuare vei observa câteva explicații cu privire la frica ce apare la copii când vine vorba de plecarea ta, surse sau motive pentru această frică și cum poți să reduci din intensitatea cu care apare.
Ce este această frică? Este un normală?
După cum am menționat mai sus, frica este o emoție prezentă la fiecare dintre noi. La cei mici este foarte normal să apară, mai cu seamă că sunt într-o etapă de explorare a lumii în care nu de mult au intrat și nu știu ce poate fi un potențial pericol pentru ei. Deoarece ei nu au încă prerechizitele necesare pentru a exprima verbal ceea ce simt, se folosesc de plâns, de țipete, uneori de lovituri sau chiar de zâmbete și râsete. Este absolut de așteptat ca proaspăt părinte să ajungi adesea să fii nepregătit în fața unor noi reacții ale celui mic și nu este nimic în neregulă cu asta, este un început atât pentru tine, cât și pentru cel mic.
Care sunt sursele fricii?
1. Dezvoltarea cognitivă
În perioada 0-2 ani cea mai importantă caracteristică de dezvoltare este cunoașterea mediului prin simțuri (pipăit, supt/lins, auzit, văzut și mirosit). Mai mult decât atât, prin aceste descoperiri senzoriale și motorii, creierul micuțului se dezvoltă și crează simboluri mentale pentru acele informații obținute prin explorare. Astfel jucăriile, persoanele sau experiențele vor căpăta un înțeles în căpșorul lui.
Probabil ai observat faptul că în primele luni, cel mic nu caută să găsească jucăria sau persoana cu care s-a distrat cu o zi înainte, asta pentru că nu-și amintește de ele. Odată cu creșterea lui se dezvoltă și crearea simbolurilor cognitive și astfel descoperi că încet, cel mic începe să-și amintească și să caute păturica preferată.
În termeni mai științifici acest fenomen se numește dezvoltarea „permanenței obiectului în spațiu”, care nu este altceva, decât ideea conform căreia obiectele continuă să existe chiar dacă noi nu le putem percepe senzorial sau acționând asupra lor.
Tocmai datorită acestei permanențe a obiectelor care se dezvoltă, copilul începe să își amintească despre mama sau o altă persoană care-l ține în siguranță și îi îndeplinește nevoile. Astfel că, atunci când mama nu e, copilul își amintește de ea, de siguranța oferită de brațele ei și începe automat să resimtă frică, iar apoi să manifeste acea frică după cum știe el mai bine.
2. Dezvoltarea atașamentului
În decursul dezvoltării, putem observa că prima legătură pe care o formează bebelușul are o semnificație aparte. Aceasta deoarece aduce stare de bine celui mic și îi oferă protecție, iubire, securitate, ceea ce-l ajută să se dezvolte fizic și psihic. Un alt motiv pentru importanța acestei legături este faptul că este una durabilă care are un rol central în copilărie și care conferă confort în adolescență și de cele mai multe ori și în perioada adultă.
Vorbind despre un copil cu vârsta de 7-8 luni, vom putea observa că mugurii atașamentului sunt deja formați, dat fiind acest lucru vor începe protestele în cazul separării sau îngrijorarea în cazul aparițiilor unor străini sau persoane pe care cel mic nu le recunoaște. Toate aceste manifestări deoarece ele reprezintă potențiale amenințări pentru legătura formată cu mama.
3. Frica de persoane străine
Un alt fenomen care apare în jurul vârstei de 7-8 luni (și care poate să dureze până la 18-24 luni) este frica de străini. Este o perioadă normală în dezvoltarea celui mic și se accentuează odată cu formarea atașamentului față de părinți. Treptat, cel mic reușește să-și aducă aminte și începe să recunoască anumite fețe, cum ar fi cele ale bunicilor sau mătușilor. Dar pentru că relația de atașament nu este atât de puternică, nu resimte confort și siguranță în brațele acestora, comparativ cu brațele mamei.
Pentru că sugarii preferă adulții cu care s-a format deja o oarecare relație de atașament, pot să aibă reacții precum plânsul sau agățatul de brațul mamei, privesc temători sau se ascund. Acest lucru indică faptul că brațele persoanelor pe care nu le cunoaște sau cu care nu a stabilit încă o conexiune, nu reprezintă pentru cel mic confort și siguranță.
4. Limbajul
Întrucât abilitatea de a vorbi începe să se dezvolte abia în jurul vârstei de un an, când cel mic spune primul cuvânt, capacitatea de exprimare a neplăcerilor sau a diferitelor stări se face în moduri diferite. Astfel că reacțiile de plâns, încleștarea mânuțelor în hainele mamei, acțiunea de a se ascunde sunt câteva moduri prin care copilul spune că nu vrea să fie luat în brațe de către altcineva. Este un mod de a transmite că-i este frică sau că nu se simte în siguranță. Acest tip de comunicare devine treptat însoțit de cuvinte, precum mama sau tata, dar asta abia după prima aniversare.
5. Percepția timpului
Copiii mici nu reușesc să își dea seama de trecerea timpului, fiind o abilitate care se dezvoltă treptat abia de la vârsta preșcolară. Astfel, bebelușul nu-și dă seama dacă mama a lipsit de lângă el 5 minute sau 5 ore. În acest sens, când mama pleacă într-o altă încăpere sau de acasă, această absență nu poate fi cuantificată de către cel mic. Este o absență care provoacă distress pentru o anumită perioadă de timp și asupra căreia bebelușul nu are control și predictibilitate, ceea ce îi sporește frica.
6. Destabilizarea rutinei
Cel mai important motiv pentru care părintele stabilește rutine pentru copil este acela de a-i crea un mediu în care să se simtă în siguranță și mai încrezător în persoanele care-l îngrijesc. Printr-un program de rutină, copilul învață predictibilitatea, care-i conferă o stare de bine și de confort. În cazul în care acest program se destabilizează, copilul începe să resimtă un oarecare stres.
De exemplu, acest lucru se poate întâmpla atunci când mama pleacă pentru o perioadă de timp, vin musafirii, rude sau persoane străine. Fiind obișnuit că mama a fost mereu prezentă, indiferent de circumstanțe, dintr-odată nu mai este, acea rutină și predictibilitate pe care o avea dispare brusc. Este firesc să înceapă să resimtă un anumit nivel de frică și să acționeze prin plâns sau țipete.
Ce putem face când apar aceste frici?
Pentru început este foarte important să fii atent/ă și să privești episoadele de frică din perspectiva celui mic, având ca resurse principale răbdarea și empatia. Încearcă să observi care sunt momentele în care manifestă frică, cum se manifestă, cu cine se liniștește și în brațele cui își găsește alinarea. Ajută dacă reflectezi și asupra modului tău de răspuns atunci când el plânge sau se agață de bluza ta.
„Pune-te în papucii” celui mic și încearcă să verbalizezi ceea ce simte și modul în care urmează să se desfășoare următoarele momente.
Ex: „Îmi dau seama că acum îți este frică din cauza faptului că mătușa Mihaela a venit să ne vadă, observ că îți este frică să te ia în brațe deoarece nu te vei simți în siguranță. Mami va sta aici, cu tine în brațe până te vei liniști, iar mătușa va sta pe un scaun așteptând să se joace cu tine când vei dori.”
Stai câteva minute cu copilul înainte de a-l lăsa la bunici,mătuși sau alte rude, asta îl va ajuta la procesul de acomodare.
Ex: „Uite, acum am ajuns la bunica și înainte ca mami să plece vreau să ne jucăm puțin cu bunica și cu jucăriile pe care le-a cumpărat.”
Încearcă să-i comunici copilului când te întorci, oferind un reper din rutina lui zilnică.
Ex: „Mami se întoarce după tine imediat ce te trezești. Aici la mătușa te joci un pic, dormi și vine mami.”
Dezvoltă cu cel mic un ritual de despărțire, care să fie realizat mereu la plecare.
Ex: „ Va trebui să plec în curând de acasă, vino cinci minute să stăm împreună, să ne îmbrățișăm, să ne pupăm și să planificăm un joc pe care-l vom juca când mă întorc acasă.”
Nu te furișa sau nu pleca niciodată fără să faci ritualul de dinaintea plecării, nu vrem să punem în pericol încrederea celui mic.
Oferă-i celui mic un obiect care să-i amintească de dragostea ta și de faptul că te întorci la el.
Ex: „Uite, aici este păturica cu care ești învelit în fiecare seară și pe care ne îmbrățișăm de obicei.”
Realizează o trecere treptată în ceea ce privește absența ta în preajma copilului, asta îl va ajuta să tolereze mai bine lipsa ta pe perioadele mai lungi de timp.
Ex: „Azi voi lipsi o jumătate de oră de acasă și în acest timp te vei juca cu bunica. Mâine voi lipsi o oră de acasă și vei petrece timp cu tata. Peste trei zile voi lipsi două ore de acasă și bunica se va juca din nou cu tine.”
Ajută-l pe cel mic să cunoască și să se simtă în siguranță cu persoanele cu care urmează să rămână în absența ta.
Ex: „Uite, în această săptămână va veni la noi în fiecare zi cineva care vrea foarte mult să te cunoască și să se joace cu tine. O să petrecem o oră în care ne vom juca toți trei foarte frumos.”
Încearcă să reziști tentației de a te reîntoarce în încăpere sau de a asculta la ușa camerei, e foarte probabil ca cel mic să te vadă și să creadă că deja te-ai întors la el.
A fi părinte presupune o călătorie îndelungată și plină de suișuri și coborâșuri. Este absolut firesc ca uneori să te simți obosit, copleșit și fără pic de energie. La fel de normal este să te simți plin de iubire față de ființa aceea mică care ocupă fiecare spațiu al tău. Parentingul este și despre a ne bucura cu și de copiii noștri.
—
Bibliografie:
- How children develop, R. Siegler, J. Deloache, N. Eisenberg, 2002
- Introducere în psihologia copilului, Schaffer, 2010
- The story oh human development, D. Pool,A. Warren, N. Nunez, 2006
- The development of stranger fear in infancy and toddlerhood: normative development, individual differences, antecedents, and outcomes, Brooker, R. J., Buss, K. A., Lemery-Chalfant, K., Aksan, N., Davidson, R. J., & Goldsmith, H. H, 2013
- Lewkowicz DJ. Development of Multisensory Temporal Perception, Chapter 12, 2012
- Wariness of Strangers and the Study of Infant Development. Child Development, Sroufe, L. Alan, 1977
