Agresivitatea copilului la 2-3 ani: să privim dincolo de ceea ce vedem

Agresivitatea copilului este unul dintre cele mai apăsătoare subiecte pentru părinți.

Copilul meu mă lovește și/sau mă mușcă atunci când nu-i convine ceva: când plecăm de la locul de joacă, când trebuie să ne pregătim de culcare sau când oprim televizorul. Ce e în neregulă cu el? Până de curând lucrurile mergeau bine dar de o vreme lovește și alți copii și pare că orice îl poate înfuria. Unde am greșit și ce se va întâmpla cu el dacă de mic a început așa?

Înainte să te îngrijorezi exagerat pentru semnele de agresivitate pe care le observi la copilul tău, te invit la o scurtă reflecție privind factorii implicați în agresivitatea copiilor până la 3 ani. În acest articol vei descoperi ce se ascunde în spatele comportamentului agresiv al copilului tău și diferiți factori care îl influențează. Îți vom oferi și câteva sfaturi practice care să te ajute să gestionezi situațiile dificile, precum și despre care ar fi  momentul în care ar trebui să iei consulți un specialist.

Descarcă aplicația Parentool:

Agresivitatea copilului: care pot fi sursele?

Creșterea și dezvoltarea copiilor în primii ani de viață este foarte rapidă, înregistrând salturi semnificative în intervale scurte de timp. Câteva cunoștințe despre lucrurile care nu se văd cu ochiul liber te pot ajuta să înțelegi mai bine agresivitatea copilului de 2-3 ani.

Relația de atașament

Factorul cel mai important va rămâne întotdeauna tipul de relație pe care o creezi cu copilul tău.  Același comportament poate însemna lucruri diferite în funcție de tipul de atașament. De exemplu, într-o relație marcată de atașament anxios, agresivitatea poate ascunde diferitele temeri ale copilului. Într-o relație de tip securizant, agresivitatea poate indica frustrarea copilului atunci când nu îi înțelegi nevoile. Într-o relație de atașament dezorganizat, agresivitatea poate reflecta modelul de relaționare pe care un copil îl vede între tine și partenerul tău ori între alți membrii ai familiei.

Accelerarea procesului de independență

Pe măsură ce își dezvoltă abilitățile motrice tot mai mult, copilul începe să-și cucerească independența în raport cu părinții. Activitatea de explorare devine tot mai intensă și copilul descoperă adrenalina de a se îndepărta fizic din ce în ce mai mult de baza sigură a părintelui pentru a încerca și a testa lucruri noi. Momentul în care tu, ca părinte/îngrijitor, îi întrerupi explorarea, poate fi extrem de frustrant și îi poate activa multă furie pe care ți-o comunică instant prin țipete, lovituri din mâini și din picioare, tras de păr sau alte manifestări fizice.

De exemplu, după multe străduințe a reușit să cucerească înălțimea mobilei, se simte mare și puternic acolo sus. Tu vii ca un vârtej și-l iei într-o secundă jos, pentru că ți-a stat inima în loc când l-ai văzut unde s-a cățărat. Cum ar putea să nu fie supărat?.

De asemenea, tot în cadrul acestui proces de individualizare, copilul începe să devină conștient că este o ființă separată de tine. Începe să aibă propriile lui dorințe, inițiative și face tot ce poate să le pună în aplicare. Acele situații în care inițiativele lui nu pot fi realizate (nu reușește singur sau există un pericol, ori este ora pentru alte rutine importante etc.) îi activează un val de trăiri negative pe care nu și le poate încă liniști de unul singur.

Nivelul de dezvoltare al limbajului

La 2-3 ani, limbajul verbal nu este foarte bine structurat și copiii nu reușesc să se exprime întotdeauna eficient. De aceea, ei continuă o bună perioadă de timp să se bazeze pe limbajul corpului lor pentru a-ți spune nevoile și dorințele lor. Din acest punct de vedere, o lovitură, o îmbrâncitură, o mușcătură sau o pișcătură poate că îți poate comunica

• Sunt supărat!
• Ești prea aproape de mine, dă-te mai încolo!
• Vreau să ma joc și eu cu jucăria ta!
• Nu mai pot!
• Am pierdut controlul și nu mai reușesc să mă opresc singur, ajută-mă, te rog!

Dificultăți de autocontrol și reglare a emoțiilor

Una dintre cele mai importante sarcini ale părinților este aceea de a-i învăța pe copii care sunt modalitățile acceptabile și lipsite de agresivitate prin care își pot comunica atât nevoile cât și emoțiile negative. Aceasta este o sarcină care necesită mult timp și răbdare și se va întinde până la vârsta maturității copiilor.

Perioada 2-3 ani poate fi înșelătoare deoarece deși copilul înțelege regulile și limitele pe care i le stabilești, nu înseamnă că și are capacitatea de a-și controla impulsurile pe care le are constant.

Copilul știe să îți spună că nu e voie să lovească sau să muște, dar când îl năvălește un val de emoții puternice îi este foarte greu să se oprească din a-l mușca pe copilul care tocmai i-a luat cartea preferată din mână.

Din acest punct de vedere, actele lor agresive (lovituri, îmbrâncituri, tras de păr, pișcat etc.) apar adesea în situații stresante sau pe fondul unor trăiri dificile pentru aceștia (gelozia, furia, rușinea sau frica). În astfel de momente, micuții au nevoie de ajutor pentru a se liniști înainte de a fi pregătiți să învețe modalitatea acceptabilă de reacție. În plus, felul în care tu ca părinte reacționezi la episoadele lui de agresivitate îi arată în mod concret cum se rezolvă lucrurile.

Particularitățile sistemului nervos

La fel ca și în cazul altor trăsături, când ne uităm la  agresivitate, este important să luăm în considerare particularitățile temperamentale ale fiecărui copil și să admitem că există o mare variabilitate între aceștia (ex: copiii reactor vs. copii mai liniștiți și răbdători). Există copii al căror prag de sensibilitate la stimuli este foarte scăzut și reacționează mult mai repede la sunete, lumină sau alți factori din exterior. În cazul altor copii, acest prag este mai ridicat, ceea ce corespunde unei toleranțe mai mari vis-a-vis de factorii exteriori. Aceste trăsături sunt înnăscute, înscrise în informația genetică a fiecărui copil, de aceea toate tipurile de copiii au nevoie să fie iubiți, acceptați și ajutați să se adapteze mediului.

Dacă ai un copil reactiv și te simți copleșit uneori, gândește-te că în curând copilul tău poate deveni un atlet performant, un om de afaceri întreprinzător sau un profesor energic. Dacă ai un copil mai calm și liniștit, imaginează-ți că poate ajunge un cercetător minuțios, un contabil atent sau orice altă profesie în care răbdarea este un factor de bază.

Modelul familiei de a gestiona frustrările

Copiii imită tot ceea ce văd la părinții lor. De aceea, felul în care se comunică nevoile și în care se gestionează frustrările, constituie un model pentru fiecare copil în parte. În momente de agitație sau când se află la limită, copilului i se activează cele mai familiare modalități de reacție, adică cele pe care le vede în fiecare zi în familie.

Agresivitatea copilului: cum să ameliorezi acest comportament?

Cel mai important lucru este să te asiguri că folosești lentilele corecte atunci când te uiți la comportamentele și acțiunile copilului tău.  Fiecare comportament ne comunică o nevoie sau anumite trăiri pe care acesta le are. Fă-ți timp și reflectează: În ce situații tinde copilul meu să se manifeste agresiv? Ce se întâmplă cu el atunci? Felul în care reacționez eu la agresivitatea lui îl ajută sau duce la escaladarea agresivității?

1. Validează emoția din spatele comportamentului agresiv al copilului și pune în cuvinte pentru el ceea ce tocmai se întâmplă.

Văd că ești foarte supărat acum pentru că nu mai putem rămâne în parc. Hai, stai un pic la mine în brațe să ne liniștim și apoi să plecăm spre casă. Știu, nu vrei să te îmbraci acum în pijamale. E greu să te oprești din joacă și să mergi la culcare.

2. Stabilește limite clare adecvate fiecărei etape de vârste și fii consecvent în respectarea acestora.

Tu vrei să mai stai la desene și ești supărat că acum trebuie să închidem TV-ul.  Ai voie să fii supărat, dar nu ai voie să o lovești pe mami. Lovitura doare.

3. Păstrează-ți calmul mai ales când micuțul tău se află în mijlocul unei furtuni emoționale.

Nu uita că tu ești întotdeauna adultul și copilul are nevoie că tu să nu-ți pierzi controlul. El se bazează pe tine că știi mereu ce e cel mai înțelept de făcut: să vă îmbrățișați, să vorbiți despre emoții, să învățați ceva nou, să vă jucați sau să respectați cu seriozitate regula.

4. Recunoaște-i ori de câte ori este posibil emoțiile și inițiativele pe care vezi că le are, chiar dacă nu îi poți permite de fiecare dată să facă sau să obțină ce vrea. 

Te văd cât ești de curajos că vrei să te urci acolo sus, dar nu te pot lăsa singur pentru că te poți lovi, hai să căutăm un loc unde te poți urca tu singur.

5. Comunică cu el atât prin cuvinte, cât și prin gesturi. Această conexiune o să-l facă să se simtă în siguranță.

Cu o voce fermă, dar blândă în timp ce îi așezi mâinile pe lângă corp poți spune:

Fără lovituri, loviturile dor.
Ce ai avea nevoie acum să facă tati/mami pentru tine ca sa te simți mai bine?

6. Încearcă să-i distragi atenția atunci când pare că nu funcționează altceva.

7. Păstrează simțul umorului cât de mult poți, pentru că așa vei destinde chiar și cele mai tensionate momente.

8. Oferă-i copilului alternative acceptabile atunci când ceea ce își dorește el nu se poate realiza.

În loc să se joace cu mingea prin casă, dă-i niște mingi din burete cu care se poate juca fără să distrugă lucruri.

9. Apreciază-l sincer ori de câte ori reușește să demonstreze autocontrol.

Un copil care se simte apreciat și iubit va învăța echilibrul emoțional mai repede decât un copil care este frecvent criticat și se simte respins de părinți.

Am văzut cât de furios ai fost că Matei ți-a smuls lopățica. Sunt bucuroasă că nu l-ai lovit. Hai să mergem să vorbim cu el și să-l rugăm să ne-o dea înapoi.

10. Oferă-i cu iubire ghidaj.

Astfel, va învăța diferența dintre un pupic și o mușcătură, dintre o atingere și o lovitură, dintre a înghionti și a împinge. Copiii mici nu-și cunosc încă forța fizică aflată oricum într-o continuă schimbare. Tocmai de aceea uneori ne pot răni fizic fără a intenționa asta.

Hai să-ți arăt cum să mângâiem cățelul/obrazul lui tati fără să-i facem rău. Mângâierea se simte bine, lovitura doare. Atinge încet, uite așa.

11. Reflectează și la atitudinea ta față de agresivitate.

Ce mesaje îi transmit copilului despre agresivitate atât prin ce spun cât și prin ceea ce fac? Sunt și eu agresiv cu partenerul meu sau cu copiii în momentele de frustrare și tensiune? Mă aude copilul povestind cu haz prietenilor despre agresivitatea lui?

Descarcă aplicația Parentool:

Când este momentul să consulți un specialist?

O doză minimă de agresivitate este firească între 0 și 3 ani. Aceasta indică activitatea intensă de dezvoltare a copilului pe toate planurile.

E nevoie de curaj, de forță și de inițiativă să te descurci într-o lume cu mulți uriași și cu multe necunoscute, fără să-ți dai încă seama pe deplin de forța cu care prinzi, apuci sau împingi lucruri. Cu toate acestea, există cazuri în care agresivitatea unui copil devine o trăsătură și atunci este indicat să consulți un specialist.

Iată câteva idei care te-ar putea ajuta să decizi dacă e momentul să ceri ajutor:

• Comportamentele agresive îl împiedică să relaționeze cu alții în moduri pozitive;
• Copilul tău este atât de agresiv încât ai ajuns să eviți participarea la anumite activități sau întâlniri;
• Copilul pare că nu simte frică de nimic și explorarea lui este dusă la extrem. Nu reușește să respecte spațiul personal al altor oameni, foarte des distruge obiecte etc.;
• Pare că este atras de situații care să îl supra-stimuleze senzorial. De exemplu, caută jucării sau obiecte care produc zgomote puternice, vrea să se cațere pe toboganul cel mai înalt, aleargă până la epuizare/este mereu în mișcare etc.;
• Lovește din senin sau strică jocurile altor copii chiar și în situații în care nu este provocat fățiș;
• Este atras de jocuri, obiecte sau desene animate cu tematică agresivă;
• Agresivitatea copilului a apărut în urma unui eveniment traumatic trăit de copil/familie.

Dacă ai îndoieli sau întrebări, adresează-te cu încredere unui specialist în dezvoltarea copilului. Acesta va explora împreună cu tine comportamentele îngrijorătoare. Te va ajuta să faci schimbările necesare pentru a putea fi alături de copilul tău în orice situație. 

Descarcă aplicația Parentool:

Bibliografie:

• Introducere în psihologia copilului, Schaffer, 2010;
• Cum să crești un copil sigur de sine, Hoffman, Cooper și Powell, 2017;
• DC: 0-3 Clasificarea diagnostică a sănătății mentale și a tulburărilor de dezvoltare ale copilăriei timpurii, 2010;
• Repere fundamentale în învățarea și dezvoltarea timpurie a copilului de la naștere la 7 ani, dr. Mihaela Ionescu (coord.), Carmen Anghelescu, Cristiana Boca, 2010;
• Helping Young Children Channel Their Aggression
• Coping With Aggression and Teaching Self-Control