Uneori mă simt trist/ă și mi se pare că nimic nu mă mai bucură, mai ales că niciodată nu mai am timp și pentru mine.
Dacă ai simțit recent așa ceva, e momentul pentru o pauză doar pentru tine. Vei găsi în acest articol exerciții de conectare cu copilul interior și cum poți crea spațiul și timpul necesar să fii (mai) bine cu tine.
De ce mă simt așa?
Experiențele și impresiile acumulate pe perioada de dinaintea maturizării noastre rămân adânc în psihicul nostru matur. Practic, devin un set de unelte la care vei apela când vei întâlni probleme similare.
În acest articol vei citi despre metode de stimulare a aspectelor pozitive, a talentelor „copilului nostru interior”. Este important de menționat că nu este un material despre metodele de vindecare a traumelor sau a amintirilor reprimate. Este, mai degrabă, o invitație la o privire spre Sinele tău.
Mai există un copil în noi?
Copilul interior reprezintă totalitatea sinelui așa cum ți-l amintești de la vârsta copilăriei.
Ca adulți, am făcut eforturi în a deveni cât mai puțini expuși emoțional celor din jur. Poate am fost dezamăgiți de multe ori de ceilalți, poate am tot căutat pe cineva căruia să ne deschidem și nu l-am găsit. Sau poate am ajuns să ne devalorizăm și considerăm că nu se poate ca ceea ce gândim, simțim sau trăim noi să fie interesant pentru cel de alături.
La fel cum un copac matur conține inelele tinere din vremea când era doar un lăstar, la fel și omul nu poate să se separe de sinele și experiența sa din copilărie și să fie doar înveliș extern, matur și învățat. Ba chiar conexiunea cu noi, cei din copilărie, poate să ducă la rezolvarea unor probleme ascunse sau să ne reamintească cum să trăim entuziast din nou.
Cum scoatem copilul interior la joacă?
Există mai multe exerciții prin care putem să (re)activăm această parte interioară din noi, să o observăm și să putem să o integrăm în viața noastră.
1. Acordă atenție emoțiilor și senzațiilor corporale
Ca oameni maturi, avem un plan și tindem să îl urmăm, indiferent de impedimentele ce ies în cale: frică, plictiseală, durere de cap, foame etc. Eficiența se îmbină cu viteza cu care trecem peste multe din simptomele prin care corpul nostru ne atrage atenția.
Copii sunt foarte conectați cu corpul lor și cu lumea senzorială. De câte ori nu am fost în vizită la o rudă care, deși spunea cuvinte frumoase, speria copilul prin modul în care le spunea. 75% din limbajul nostru este mimico-gestual și totodată, inconștient (sau nesesizabil rațional).
Când vorbești cu cineva, încearcă să-ți conștientizezi starea. Cum te face să te simți întâlnirea cu acest om? De ce simt așa?
Unui copil îi este greu să își modifice sau să își amâne sentimentele și dorințele pentru scopuri raționale. Dar ca adulți, după îndeplinirea părții raționale, uneori uităm de partea emoțională. Înțelegerea acesteia poate oferi o perspectivă nouă asupra posibilității de a gestiona o situație.
2. Începe un jurnal sau o autobiografie
Un instrument util pentru a ne redescoperi în slow motion este jurnalul. Ținut sistematic, jurnalul este o mini versiune a canapelei lui Freud, unde acesta invita clienții să facă asociații libere și să își urmeze un curs propriu al gândirii pentru a vedea împreună unde îi duce.
Atunci când rememorăm în scris, gândim cu o viteză mai mare decât putem scrie. De multe ori se produce un decalaj din care pot ieși analize surprinzătoare unei persoane obișnuite doar cu gânditul ideilor.
De exemplu, scrii în jurnal dimineața devreme, când e liniște în casă. Rememorezi că aseară abia ai așteptat să adoarmă cel mic pentru a vedea câteva episoade din serialul preferat, după o zi grea la serviciu. Dar nici nu termini paragraful că îți amintești cum părinții nu te lăsau niciodată seara la televizor.
De aici, mintea ta începe să caute distincția între libertate și responsabilitate, între instinct și rațiune. Copilul interior cel ascultător se luptă cu cel capabil să se uite la seriale până dimineață. Și șirul gândurilor poate galopa din ce în ce mai interesant spre o epifanie capabilă să contribuie la evoluția noastră.
Autobiografia are darul de a retrăi cele mai semnificative episoade din viața noastră, dar cu mintea de acum. E drept că mintea modifică multe aspecte și uităm multe detalii. Dar sentimentul general tinde să se păstreze, mai ales că studiile arată că amintirile cu încărcătură emoțională sunt cel mai bine stocate.
3. Pune în scenă evenimente trecute
Un exercițiu minunat pentru a intra în contact cu copilul din noi este să-l ducem la teatru. Închideți ochii. Imaginează-ți că tu cumperi un bilet la teatru pentru sinele tău mai tânăr. Gândește-te la un eveniment apăsător din copilărie și revizitează scena împreună cu copilul tău interior.
De exemplu, o ceartă dintre părinții tăi. Spune-i copilului că îi ești alături, că este firesc să fie speriat și că este în siguranță. Retrăirea unui astfel de moment tensionat poate aduce o altă perspectivă asupra celei amintiri.
Psihicul nostru este ciudat, unele răni din trecut, odată vindecate, aduc alinare în prezent.
4. Ascultă-ți copilul interior
Uneori, planul psihologic în care ne mișcăm ține de ceea ce ne propunem să facem în acel moment. Astfel, tindem să ignorăm emoțiile care se acumulează în noi, într-un plan secund. Poate te trezești uneori și te simți trist/ă, indiferent de planul zilei și nu știi ce se întâmplă.
În acel moment este o idee bună să încercăm să analizăm, să acceptăm că așa ne simțim și apoi să încercăm să gestionăm problema. Când cineva îți spune ceva și nu auzi, ce faci? Nu mai vorbești și îți ascuți auzul. La fel și în acest caz, primul pas trebuie să fie liniștea – golește-ți mintea de planuri viitoare, de regretele zilei de ieri și fii atent la ce simți acum, în prezent.
Apoi încearcă să identifici emoția pe care o simți și, eventual, să o notezi. Întreabă-te de ce simți această emoție și notează-ți care ar putea fi motivul. Încearcă să faci acest lucru timp de câteva zile și să observi care sunt legăturile dintre aceste emoții și evenimentele din viața ta de zi cu zi.
Un copil interior este o ființă emoțională care trăiește intens, dar care este ancorat în aici și acum.
Conectarea cu copilul interior: de ce avem nevoie de joacă?
Un copil nu se poate manifesta tipic lui în spatele unui birou sau repetând zilnic o rutină de curățenie, familie, somn. Spațiul din jur este un factor major în starea noastră de spirit și de aceea poeții tind să scrie mai mult despre natură și mai puțin despre viața cotidiană.
Maturizarea noastră este un proces continuu, o încercare de a găsi echilibrul între trăirea autentică a vieții și performanță. Mergi într-un parc, o grădină sau o pădure și vezi cum se detensionează corpul încercând să observi elementele naturii. Privește totul prin ochii copilului tău interior.
Sursa foto: Unsplash.com
