Anxietatea de separare: cum îl ajut pe copilașul meu să se obișnuiască fără mine

Copilul meu a început să refuze să meargă la grădiniță, să aibă crize de plâns atunci când ajungem la grupă și să refuze să se desprindă din brațele mele. Ce este în neregulă cu el? Îi place să se joace și să petreacă timp cu alți copii, însă acum nici nu vrea să audă când mergem la grădiniță. De ce se comportă așa și cum vor evolua aceste comportamente pe viitor?

Începuturile aduc mereu noi provocări de tot felul, în special cele de natură emoțională.

Studiile de specialitate, atunci când se referă la perioada preșcolară, adesea menționează apariția anxietății de separare.

Prezentată pe scurt, această formă de anxietate apare atunci când copilul crede sau anticipează că va fi separat de o persoană de care este atașat emoțional (de cele mai multe ori mama sau tata). Acesta se teme de faptul că i se va întâmpla ceva rău lui sau persoanei dragi, fapt care va duce la o separare pe termen lung. Când aceste gânduri s-au instalat în mintea micuțului, frica, agitația și stresul își fac apariția și tind să persiste.

Este normal pentru copil să manifeste comportamente exagerate atunci când vine momentul să se despartă de tine, dacă s-a instalat anxietatea de separare. Totodată, s-ar putea să te ia pe nepregătite și să te sperie puțin faptul că, în momentele în care trebuie să te desparți de copilaș, acesta pare greu de liniștit. Este de înțeles, mai ales dacă stările micuțului apar parcă de nicăieri.

Cum se manifestă anxietatea de separare?

Poți să observi manifestările caracteristice fricii de separare chiar și acasă, nu doar în momentul despărțirii sau dimineața la grădiniță. Cele mai frecvent întâlnite manifestări sunt:

• Cele comportamentale: refuză puternic să meargă la grădiniță; are crize de plâns atunci când vine momentul separării; se agață de tine și refuză să te lase să pleci
• Cele cognitive/emoționale: îți spune mereu să-i promiți că vii după el, că nu îl lași acolo și că te întorci; are coșmaruri în care este separat de tine prin diverse modalități și refuză să doarmă singur
• Cele fizice (apar atunci când anticipează că urmează o despărțire): dureri de cap; dureri de burtă; diaree;

De ce a apărut anxietatea de separare?

Evenimentul declanșator poate să fi fost o situație în care copilul a rămas singur, ori a fost despărțit, brusc, de tine și a simțit emoții negative puternice, cum ar fi spaima. Este ușor pentru cel mic să interpreteze o situație minoră și cu pericol redus ca fiind foarte de speriat.

Un exemplu bun este momentul în care te pierde la supermarket. Pentru el poate să fie ceva înspăimântător că nu te vede și nu te găsește în acele minute (cu atât mai mult dacă nu te găsește o perioadă mai lungă de timp). Asta se întâmplă datorită faptului că, la vârsta preșcolară, de multe ori, în creierul micuțului se activează amigdala când vine vorba de astfel de situații. Amigdala este o regiune mică (sub forma și dimensiunea unei migdale) care face parte din zona limbică și se ocupă cu procesarea și exprimarea rapidă a emoțiilor, în special teama și furia. La vârste fragede, această regiune are influență mai puternică (și nu tot timpul pozitivă), asupra modului în care copilul înțelege și exprimă emoțiile. Acest lucru se întâmplă deoarece partea superioară a creierului, cortexul cerebral (în special cortexul prefrontal median) nu este încă destul de dezvoltat la cei mici. Această regiune are un rol, printre altele, în dezvoltarea capacității de a controla și înțelege emoțiile..

Alt factor care poate favoriza apariția anxietății de separare este interacțiunea pe care o aveți cu copilul. Dormitul în pat alături de tine până la o vârsta mai înaintată îl face pe cel mic să se simtă în siguranță, dar poate să creeze o mică dependență de genul doar cu mami vreau, doar cu mami e bine.

Hiperprotectivitatea joacă un rol la rândul ei. Este normal să vrei ca mititelul tău să fie mereu în siguranță și să-l știi bine, însă, dacă protecția este exagerată, copilul poate învăța că este periculos să rămână singur, fară un protejator.

Lucrările de specialitate prezintă ca fiind factori favorizanți și lipsa unui părinte sau despărțirea de unul dintre părinți dată de situații precum: divorț, mama sau tata plecați la muncă, apariția unui frățior sau surioară și petrecerea unor perioade lungi de timp, fără multă interacțiune, departe de părinți.

Situațiile menționate anterior pot lăsa un gol pe care copilul îl percepe ca fiind abandonat sau părăsit de părinte.

Ce pot face dacă copilul meu dezvoltă anxietate de separare?

Pentru început, poți să fii atent/ă și să identifici situațiile în care apar comportamentele discutate, având la îndemână răbdare și înțelegere. Încearcă să observi care sunt comportamentele pe care le exprimă mai des și care sunt argumentele pe care le oferă atunci când îl întrebi de ce plânge. Este important și modul în care tu reacționezi în acele momente și cum se desfășoară dialogul dintre voi doi.

Încearcă să asculți și să exprimi empatie. Este util să discuți cu copilul despre temerile pe care le are și despre ce simte în acel moment.

„Văd că plângi și stai doar lângă mine când ajungem la grădiniță. Îmi dau seama că te sperie faptul că am ajuns aici și eu trebuie să plec. Înțeleg că ești speriat, dar știi că mereu vin după tine după ce mănânci de prânz și apoi mergem împreună acasă.”

Poți să-l pregătești pe cel mic pentru ceea ce urmează. Ajută să vorbești deschis cu copilul despre locul unde va merge, despre cum o să fie acolo, despre ce o să vrea să se joace, despre ceilalți copilași.

„Astăzi mergem iar la grădiniță. Data trecută mi-ai povestit de un joc care ți-a plăcut mult, cum se numea jocul acela? Astăzi ce ai vrea sa te joci cu ceilalți copii din grupă?”

Încearcă să respecți orele de întâlnire și să oferi un reper copilului ca să știe când te întorci. Este important pentru cel mic să vadă ca ești prezent/ă la timp și că nu are de ce să își facă griji.

„Vin să te iau la ora 12 fix, exact atunci când limbile acelea de la ceasul din grupa ta sunt îndreptate în sus către ora 12, hai să vedem, poți să îmi arăți care este ora 12?”

Poți utiliza și repere mai simple dacă acum este în proces de învățare și nu cunoaște ceasul: „Vin să te iau după ce te trezești, te aștept la ușă” sau  „Vin să te iau după ce mâncați de prânz, ce crezi că vei mânca azi la prânz?”

Poți utiliza povești sau jocuri atunci când vrei să discuți despre emoțiile pe care le exprimă sau când vrei să-i întărești faptul că te vei întoarce la el.

„Hai să îți citesc povestea lui Martinel care a rămas la grădiniță când mama urs a mers în pădure cu treabă. Martinel a fost puțin supărat, voia să meargă cu mama urs în pădure, dar știa că ea are multe de făcut ca el să aibă lucruri care îi plac, cum e jucăria cea nouă. Pe lângă asta, știa că se întorcea după el când suna cucul din ceas (cucu, cucu) și că mergeau împreună acasă pe poteca cu piatră, care îi plăcea lui mult.”

Apelează la obiecte sau jucării care să-i amintească de tine sau să-i ofere siguranță.

„Poți să-l iei pe Dino cu tine, el este prietenul nostru bun și ar vrea și el să meargă cu tine la grădiniță. Îți mai aduci aminte când l-am adus acasă pe Dino și l-ai primit cadou?”

Dezvoltă un mic joc sau ritual de despărțire pe care să-l faci mereu cu cel mic la despărțire.

„Eu am să plec imediat, vino să mai stăm două minute împreună, ne luăm în brațe și îmi dai pupicul pe frunte cum știi tu că îmi place să mă pupi”

„Eu am să plec imediat vino sa mai stăm puțin împreună, să ne luăm în brațe, să ne pupăm și să facem semnul nostru secret, mai știi care este?”

Reamintește-i copilului lucrurile care îi plac la grădiniță sau la locul în care rămâne în lipsa ta.

„Te bucuri să o vezi pe doamna educatoare din nou? Știu că îți place de ea și că mi-ai spus data trecută de o poveste pe care v-a zis-o ea. Crezi că o să fie și azi o poveste?

Anxietatea de separare: cum să o gestionezi ca părinte?

Să fii părinte nu e job ușor. Este o aventură cu fel de fel de întâmplări. Unele mai hazlii și pline de dragoste și duioșie față de mititica persoană cu ochi mari și mirați care îți încântă viața, iar altele mai puțin hazlii în care aceeași minune de copil te dă peste cap. Este normal ca uneori să rămâi fără resurse și oboseala să-și spună cuvântul.

Este normal să îți faci griji mai ales atunci când observi că apar comportamente mai neobișnuite și este la fel de normal să nu știi ce să faci de fiecare dată. Ceva care mereu rămâne acolo este grija și dragostea oferită celui mic de-a lungul aventurii numită viață de părinte.

Dacă anxietatea de separare devine copleșitoare, este persistentă, afectează semnificativ funcționarea zilnică și dezvoltarea copilului, sau pur și simplu ai îndoieli, îngrijorări sau întrebări, adresează-te cu încredere unui specialist (consilier sau psihoterapeut), care va analiza împreună cu tine comportamentele îngrijorătoare și împreună cu care vei putea să îl sprijini pe copilul tău în momentele lui dificile.

—–

Bibliografie:

• Creierul copilului tău: 12 strategii revoluţionare de dezvoltare unitară a creierului copilului tău, Siegel, D. J., Bryson, T. P., & Ivănuş, M. (2014).
• Introducere în psihologia copilului, Schaffer, 2010
• Separation anxiety disorder in children and adolescents, Masi, G., Mucci, M., & Millepiedi, S. (2001).

Sursa foto: Unsplash.com