Cum se manifestă copilul interior?

Te-ai gândit vreodată cum se manifestă copilul interior?

Of, nu știu ce să mai fac pentru a se opri din plâns. Nu mă descurc deloc. Vezi, sunt o mamă groaznică?!
Iar îmi cere să ne jucăm, când eu abia ce m-am pus pe canapea… Tocmai i-am spus să se joace cu jucăriile alea și să mă lase și pe mine 10 minute să mă odihnesc. Ce nu înțelege?!

Îți sună familiar?

Neputință, singurătate, furie – sunt câteva dintre emoțiile pe care aceste gânduri le evocă. Odată cu acestea vin și câteva comportamente de gestionare a emoțiilor. Deși apar în cadrul rolului de părinte, acestea nu aparțin adultului din prezent, ci unei părți inconștiente, numită copil interior, ce vine din trecut.

Tu îți cunoști copilul interior?

Fiecare om deține, inconștient, mai multe laturi, cu emoții și comportamente diferite. Una dintre ele poate fi cea vulnerabilă, alta poate fi furioasă; însă, de puține ori au legătură cu realitatea obiectivă din prezent. Acestea aparțin stării numite copil interior, formată în experiențele din primii ani de viață și care determină modul în care, la vârsta adultă, reacționăm în situațiile asemănătoare celor din copilărie.

De exemplu, te poți surprinde într-un moment în care trebuie să te desparți de copil pentru a-l lăsa la creșă și a merge la muncă. Acesta plânge, se agită și se agață de tine. Îl strângi în brațe, îl reasiguri că vei veni după el, ca de fiecare dată, și îl dai îngrijitoarei. Dar începe să plângă mai tare. Simți că ți se rupe inima și nu îl poți lăsa așa. Îl iei imediat în brațe să îl alini. Doar că acest moment ajunge să dureze 40 de minute. Simți că nu îl poți lăsa singur, nu suporți să îl vezi plângând și nu știi ce să mai faci ca să îl alini.

Această scenă poate fi încadrată ca o grijă firească pe care o ai față de propriul copil, în care îi alini emoțiile și îi răspunzi nevoii de conectare. Însă, în același timp, poate fi o manifestare a copilului interior, care s-a simțit singur, abandonat și alegi să răspunzi oferind ceea ce ai fi avut tu nevoie atunci.

Astfel de tipare pot fi mai greu de observat, mai ales când nu știi către ce anume să te uiți. Comportamentele pe care alegi să le faci și pe care le văd și ceilalți sunt doar scena. Ei nu văd ce se află în spatele cortinei. Și poate că uneori nici tu nu ești conștientă de acest lucru. De aceea, poate fi mai dificil de identificat o anumită latură a copilului interior. Rolul de părinte devine un context în care sistemul de atașament se activează, întrucât reapar emoții, percepții, amintiri ce aparțin modului în care ai fost tratată în copilărie de proprii părinți. Permite-ți să mergi ușor și din când în când dincolo de acea cortină, fiind curioasă și blândă față de ce vei găsi acolo.

cum recunosti prezenta copilului interior parentool gabriela ghergut

Cum recunoști prezența copilului interior?

Acum că poate conștientizezi mai bine existența acestei părți din tine, poți merge mai departe către a o cunoaște mai bine și a o identifica în momentele în care apare. Ceea ce face mai dificilă etichetarea manifestărilor copilului interior este faptul că acesta a învățat, de-a lungul timpului, niște mecanisme de gestionare a acelor emoții dureroase. Iar aceste mecanisme pot fi atât sănătoase, cât și nesănătoase.

Gândește-te, spre exemplu, la reacțiile pe care le ai atunci când te simți depășită de o situație. Tinzi să te retragi, să eviți total acea situație? Sau mai degrabă depui și mai mult efort, te implici și cauți să recapeți controlul total asupra acesteia?

Ceea ce te îndeamnă să alegi un comportament sau altul, ține de emoția pe care acel context o evocă. Care e povestea ei? Când anume ai mai trăit-o?

Cercetătoarea Brene Brown subliniează importanța limbajului în etichetarea corectă a emoțiilor. Acesta nu doar comunică ceea ce simțim, cât și conturează. Astfel, dacă emoțiile din trecut ale copilului tău interior nu au fost etichetate corect de către adulții din jur și nu li s-a dat spațiul în care să fie trăite, ți-ai restrâns inconștient gama de emoții cu care ești confortabilă.

De aceea, pentru a accesa emoțiile copilului interior, e necesar să identifici cât mai bine emoția trăită. În acest fel, nu riști să transformi o emoție în alta și astfel, să pierzi ocazi de a te conecta cu acea latură a propriului copil interior.

Cum arată în prezent acest copil?

Când acționează acea latură inconștientă și când sunt eu, adultul, la conducere? Cum și de ce anume se manifestă copilul interior așa?

Știința atașamentului explică faptul că fiecare copil se naște căutând o persoană de sprijin, cu care să lege o relație și care să o ajute să supraviețuiască. În acel spațiu relațional, copilul manifestă anumite nevoi, pe care persoana de atașament (de multe ori părintele) trebuie să i le satisfacă.

Atunci când, în mod repetat, acest lucru nu se întâmplă, copilul ajunge să își piardă din autenticitate, din manifestarea firească a acelor nevoi și învață cum să ascundă nevoile și emoțiile reale. Dar, de fapt, acele nevoi sunt importante pentru el și creează frustrare faptul că nu le poate manifesta așa cum ar vrea. Astfel, emoțiile din prezent sunt oglinda frustrării neîndeplinirii unor nevoi.

4 moduri prin care se manifestă acest copil în prezent:

Conform teoriilor din domeniu, există 4 moduri prin care se manifestă acest copil interior, în funcție de diferite emoții trăite de copil.

1. Vulnerabilitate: copilul care se simte singur, abandonat sau abuzat, dependent

Te regăsești din nou cu multe sarcini de făcut: să ai grijă de casă, de copil. Ajungi să trăiești repetate atacuri de panică, te stresezi că ai multe de făcut și că nu te ajută nimeni. Simți o tristețe cu privire la faptul că soțul tău nu te ajută așa cum ai vrea, dar nici nu reușești să îi ceri ajutorul. Îți spui mereu că tu ești responsabilă și că trebuie să le faci pe toate pentru că nimeni nu va fi acolo să facă în locul tău, să te ajute.

Cât de des te regăsești în această asociere între emoțiile de copleșire, stres, tristețe și sarcinile pe care le ai de făcut?

Reușești să vezi că, de fapt, acolo e o parte din tine care se simte singură în fața atâtor provocări?

Ceea ce copilul din tine a învățat în această situație să facă a fost să supracompenseze, să facă mereu mai mult, astfel încât să nu ajungă în acel punct în care să vadă că nu e nimeni lângă el. E firesc să doară și să nu vrei să mergi în acea zonă. Cu blândețe, îi poți oferi încurajări acelui copil interior și îl poți învăța cum să ceară ajutor și celorlalți fără a trăi cu frică.

2. Mânie: copilul supărat și cel furios

Iar vine la tine să vă jucați și tu abia ce te-ai pus pe canapea. Îl ridici în grabă, cam forțat și îl așezi lângă tine, dându-i mai multe jucării cu care să stea. Dar acesta începe să vorbească, să ți le arate, să te întrebe despre ele. Simți ușor că îți crește pulsul, că nu mai ai răbdare și îi răspunzi răstit.

Dar oare cât are de-a face copilul din fața ta cu starea pe care o trăiești?

Acesta devine doar un context prin care sunt readuse la suprafață rănile tale emoționale. Sursa spre care să te uiți e copilul tău interior care a avut parte de o nedreptate în copilărie, o nerespectare a nevoii de spațiu și timp. Astfel, ajungi să repui în scenă modul în care părinții s-au purtat cu tine, tocmai pentru că nu ai avut spațiul în care să exprimi atunci acea nemulțumire.

3. Indisciplină: copilul impulsiv și indisciplinat

Stabilești împreună cu soțul tău să mergeți diseară la cinema. Însă, acesta te anunță că este prins la muncă și că e posibil să întârzie, așa că propune să amânați ieșirea pe altă dată. Te enervezi și nici nu îi răspunzi la mesaj. Aveai atâta nevoie de acea ieșire, că nu înțelegi cum el nu a ținut cont de acest lucru. Fără să îi mai spui, alegi să mergi oricum la film, iar zilele următoare continui să faci activități separate, simțindu-te foarte rănită de el.

Frustrarea faptului că de multe ori în copilărie nevoile tale nu erau luate în seamă, te determină acum să acționezi impulsiv, răzvrătit, pentru a ți le satisface singură, chiar cu prețul destabilizării unor relații.

4. Fericire: copilul care este autentic și fericit

Reușești să te bucuri de momentele în care soțul tău te sărută când vine de la muncă, de cele în care vă cuibăriți împreună cu propriul copil pentru a citi o carte. Te simți într-adevăr apreciată, iubită, protejată și conectată. 

Ce poți face pentru a te conecta cu laturile copilului?

Pentru că aceste părți din tine pot ajunge să te încurce mai mult în prezent, e nevoie să mergi uneori spre acea parte interioară și să îi fii adultul de care avea nevoie în copilărie.

  • Recunoaște-ți nevoile neîndeplinite din copilărie. Urmărește aceste nevoi de bază din copilărie și gândește-te cum au fost ele satisfăcute: atașament, siguranță; autonomie; limite realiste, auto-control; libertatea de exprimare a emoțiilor și nevoilor; libertatea de a fi creativ, glumeț. Pentru cele care încă există, cum încerci să le satisfaci acum? Încearcă să construiești o hartă a propriilor nevoi.
  • Raportează-te la aceste nevoi ca fiind firești, e dreptul tău de a le avea. Repetă-ți cu blândețe faptul că e normal să le ai și că nu a fost sarcina ta să ai singură grijă de ele.
  • Încearcă să mergi în trecut și să vezi ce îi poți oferi acelui copil. Înainte de a acționa pe pilot automat, fii conștientă de prezența nevoilor acelui copil. Poate ar avea nevoie de mai multe încurajări, de spațiu pentru a-și exprima furia sau să plângă. În acest moment știu că este mai degrabă prezent copilul furios. Aș avea nevoie de cineva care să mă asculte, decât să țin în mine. Cum aș putea să transmit cât mai bine ceea ce mă deranjează? 
  • Începe să acorzi o mai mare importanță exprimării nevoilor, limitelor și emoțiilor tale. Poți începe completând aceste începuturi de propoziții: Ceea ce am nevoie este ………/Mă deranjează când ………..

Parcurgând acest traseu, te las cu această întrebare: Cum arată și ce vârstă are copilul tău interior?

Bibliografie:
  • Copilul invizibil de Gaspar Gyorgy (2016, Curtea Veche Publishing)
  • Cum să crești un copil sigur de sine de  Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell (2017, Editura Trei)
  • Terapia schemelor. Ghid practic de Gitta Jacob, Arnoud Arntz. (2020, Editura Trei)
  • Simpson, A. J., Rholes, W. S. (2018). Adult attachment orientations and well-being during the transition to parenthood. Current Opinion in Psychology, 25:47-52
Sursa foto: Unsplash.com

Împărtășește cu prietenii tăi

Ce să citești în continuare

Lasă un răspuns

Lasă un răspuns