Educația copiilor a fost o provocare întotdeauna, indiferent de vremuri. În zilele noastre, internetul este un factor decisiv atât în felul în care părinții se informează despre parenting, cât și în felul în care copiii învață și se distrează. Dar cum poate fi internetul un mediu sigur pentru copiii noștri?
Cum învățăm să trăim și în online?
Poate că ai sentimentul că nu trebuie să te preocupi de acest subiect atât timp cât copilul tău este încă mic. Poate ți se pare că momentul în care te vei îngrijora ce publică în social media e prea departe. Cu toate acestea, siguranța online a copilului nu înseamnă doar activitatea sa. Ba din contră, acțiunile părinților pot atârna greu în crearea unui mediu sigur pentru cel mic.
Cum îmi protejez copilul online?
Fiecare părinte poate decide pentru felul în care alege să creeze o identitate digitală copilului său, uneori chiar înainte de a se naște. Trăind în lumea aceasta în care online-ul are o mare pondere în viața de zi cu zi, mulți părinți sunt tentați să împărtășească cu cei dragi informații și fotografii. Dar ce înseamnă acțiunile noastre pentru copil, pe termen scurt și lung?
Dacă te preocupă acest subiect, vei găsi în continuare câteva recomandări în funcție de vârsta copilului tău:
-
- 0-2 ani: dacă în această perioadă copilul tău nu ar trebui să aibă acces la niciun dispozitiv, tu poți fi tentat să publici fotografii sau povești despre copilul tău în rețelele de socializare. Nu pune niciodată fotografii cu copilul tău într-o postură intimă sau vulnerabilă (dezbrăcat, murdar, bolnav, trist), indiferent de motiv.
- 2-4 ani: încearcă să amâni cât mai mult momentul în care copilul va ține în mâini un telefon sau o tabletă. Dacă folosește un site cu muzică, asigură-te că folosești programe de parenting control. Nu publica niciodată informații despre adresa unde locuiți, programul vostru (cu cine stă bebe, programul de muncă al părinților, adresa creșei/grădiniței).
- 4-6 ani: creează un program de ecrane cu timp clar delimitat. Încearcă să explici, pe înțelesul copilului, diferența dintre realitate și lumea online. Chiar dacă poate fi simpatic și haios, nu publica video-uri cu copilul tău. În curând, va intra în comunitatea unei școli și orice poate deveni motiv de bullying.
- 6-10 ani: vorbește tot timpul cu copilul tău despre ce face online. Chiar dacă poate fi mai simplu să-l lași să petreacă timp pe telefon, iar tu să rezolvi alte lucruri, e important să-l supraveghezi. Întreabă-l ce părere au colegii săi despre online, ce este la modă printre ei și asigură-te că petrece suficient timp în lumea reală.
- Peste 10 ani: Înainte de crearea unui cont pe o rețea socială, asigură-te că setările de confidențialitate sunt cele mai stricte posibile. Fii un model pentru copilul tău și arată-i prin comportamentul tău cum să fie în siguranță online.
Eroii Internetului, un program Google dezvoltat în România în parteneriat cu asociația Adfaber, are scopul de a-i ajuta pe copii să învețe cum să fie exploratori încrezători ai internetului.
Pe platforma Eroii Internetului găsești multe resurse gratuite pentru tine și familia ta pe tema siguranței online pentru familii și copii. Și, tot pe Eroii Internetului vei găsi un joc interactiv pentru cel mic, care îl va ajuta să învețe mai multe despre cum să navigheze lumea online în siguranță. Află mai multe informații aici.
Cu ce se confruntă copiii online?
Din păcate, lumea copiilor noștri poate fi destul de dificilă, atât offline, cât și online. Au fost observate tot mai multe fenomene care apar în mediul virtual, de care este bine să fii conștient:
-
-
- Cyberbullying. Copiii pot fi hărțuiți prin mesaje text, postări denigratoare sau chiar crearea de conturi false pentru a-i umili.
- Groomingul online este o tehnică utilizată de persoanele rău intenționate pentru a câștiga încrederea copiilor și a-i manipula să împărtășească informații personale sau să se întâlnească față în față. Acesta se manifestă adesea prin identitatea falsă, împărtășirea secretelor, atracția emoțională și sfidarea regulilor.
- Sharentingul se face prin împărtășirea de detalii intime din viața copilului pe rețele sociale, de multe ori fără consimțământul acestuia. Aceasta poate include postarea de fotografii, realizarea de video-uri sau chiar divulgarea informațiilor personale.
- Încălcarea vieții private. Adesea, copiii nu sunt conștienți de pericolele la care se expun când își dau adresa de e-mail, numărul de telefon sau alte detalii personale. O încălcare a vieții private poate să apară atunci când copilul este îndemnat să împărtășească astfel de informații, fără a fi conștient de riscuri.
-
Nu e niciodată prea târziu pentru siguranța online
Chiar dacă internetul este, într-o anumită măsură, un loc definitiv, sunt multe lucruri pe care le poți preveni, în cazul în care simți că ceva e în neregulă. De exemplu, poți șterge pozele cu copilul de pe rețelele de socializare sau poți fi mult mai atent la ce publici. De asemenea, poți începe să limitezi timpul de ecrane și să ai discuții clare cu copilul despre ce înseamnă să se protejeze pe internet.
Siguranța online a copiilor începe prin educație, monitorizare și un dialog permanent deschis. Întreaga familie și chiar comunitate poate face (și) lumea virtuală un loc mai bun pentru viitoarele generații. Cu ajutorul platformei Eroii Internetului te poți asigura că cel mic învață cum să fie în siguranță online.
Învațarea vine și cu recompense.
Dacă subiectul siguranței online este unul de interes pentru tine, te invităm să urmărești webinarul înregistrat de Google, în parteneriat cu asociația Adfaber. Vei descoperi mai multe metode prin care îl poți ajuta pe copilul tău să exploreze lumea online în siguranță
Urmărește webinarul până în 5 Noiembrie și ai ocazia să câștigi o excursie cu familia la cel mai vizitat parc de distracții din Europa.