A aduce pe lume un copil reprezintă una dintre cele mai mari bucurii pentru un cuplu și, în același timp, una dintre cele mai mari provocări. Și cum să nu fie așa?! Cele 9 luni de sarcină ne poartă ca viitori părinți pe o plajă largă de emoții, de la încântare și exuberanță, la neliniște și îngrijorare, iar acest roller-coaster emoțional ne va însoți o viață întreagă în rolul de părinți. Cu toate acestea, prima întâlnire cu mogâldeața de om parcă are rolul de a șterge, măcar pentru câteva clipe, toate emoțiile negative.
Dar minții nu îi prea place să stea locului multă vreme și gândurile încep să își facă apariția: și acum că suntem părinți ce se va întâmpla cu cuplul nostru?
Fiecare cuplu își promite la început că nu o să uite de ei ca parteneri atunci când va apărea un copil în viața lor. Această promisiune are sens, ne ajută să ne simțim conectați și în siguranță emoțională. Însă exact aceste două nevoi de bază par să dispară primele din dinamica de cuplu atunci când apare un copil. De ce se întâmplă acest lucru?
În primul rând, are loc un proces automat prin care mintea noastră redirecționează resursele acolo unde este o nevoie mai mare: să îl ajutăm pe copil prin ghidajul oferit să crească și să se dezvolte, să devină autonom. În al doilea rând, exact acest proces automat de transfer de resurse ne ajută în dezvoltarea relației cu copilul dar începe să ne coste în relația de cuplu. Aș vrea să vă imaginați că mintea încearcă să țină două conturi emoționale pe plus în același timp dar la sfârșitul zilei reușește să facă asta doar cu un singur cont. Unde se poticnește mintea noastră în acel moment? Asumă că poate să țină echilibrul în mod automat când, de fapt, acest lucru se poate întâmpla doar dacă depunem efort conștient.
Așadar, dacă sunteți părinți la început de drum dar începeți să vă dați seama că ați pus nevoile cuplului pe plan secund, dați-vă voie să fiți blânzi cu voi și să vă puteți spune că e de înțeles că se întâmplă acest lucru, nu e nimic în neregulă cu voi. Mai mult, un astfel de moment de tip aha, chiar dacă dureros într-o primă fază, arată deschiderea voastră de a învăța conștient cum să împăcați două dintre cele mai importante roluri: cel de partener și cel de părinte.
Sursa: Unsplash
Vă invit să reflectați la următoarele recomandări despre cum puteți avea grijă de cuplul vostru în timp ce creșteți puiul de om:
Amintiți-vă că niciodată nu e nici atât de rău pe cât ne temem dar nici atât de bine pe cât sperăm
Tot ce putem face este să ne antrenăm zilnic să ne putem primi trăirile așa cum sunt în acel moment. Asta nu înseamnă că ne resemnăm, ci doar învățăm să ne dăm un pas în spate și să ne întrebăm: oare ce nevoie neîmplinită se ascunde în spatele acestei emoții intense pe care o trăiesc acum în cuplu? Reflectați la orice situație tensionată emoțională prin care ați trecut în cuplu – dincolo de subiectul conflictului:
1) ce emoție ați simțit mai intens (fiți specifici – anxietate, furie, supărare etc)?;
2) cum ați fost tentați să reacționați (continuați cearta sau vă închideți emoțional; plângeți; strigați; etc)?
3) care a fost, de fapt, frica voastră dacă nu ați fi reacționat așa (că o să fiți abandonați, criticați, invalidați, etc)?
4) care este, de fapt, nevoia din spatele fricii -, de conectare, de apreciere, de validare, etc?
Dacă am lua un exemplu pornind de la structura de mai sus, exprimarea emoțională ar suna astfel: atunci când tu nu petreci timp cu mine, (1) eu mă simt speriat/ă și (2) am tendința să mă închid în mine (3) de teamă să nu mă simt abandonat/ă când, de fapt, (4) am nevoie să mă simt conectat/ă cu tine, dar poate că încă nu știu cum să comunic acest lucru.
Cum aș putea să îi comunic asta partenerului meu astfel încât să redobândim apropierea emoțională?
Reflectați la faptul că atunci când suntem prinși într-un conflict și ne simțim activată propria rană emoțională, ne este greu să validăm și durerea emoțională a partenerului/ei. Ajungem să ne aruncăm cuvinte care ne rănesc, “nu mă înțelegi”; “nu mă auzi ce îți spun” și acest lucru contribuie la distanța emoțională dintre noi când, de fapt, tot ce ne dorim e ca celălalt să ne audă și să înțeleagă ceea ce uneori și nouă ne este greu de exprimat.
Vă invit să reflectați la faptul că ceea ce observ la partenerul/a mea, dar mă activează pe mine are sens, de fapt, raportat la povestea sa de viață. Scopul este să ne putem antrena mintea pentru a putea valida povestea celuilalt, dar care este diferită de a noastră.
De multe ori, rana emoțională din cuplu se produce pentru că ne este greu să validăm în celălalt ceea ce e diferit față de felul în care noi funcționăm. Toți tânjim inconștient ca celălalt să funcționeze ca noi pentru că asta ne-ar face să ne simțim în siguranță. Vă propun să vedeți conflictul ca o cale de creștere și de cunoaștere mai profundă a celui de lângă voi. Oglindiți și validați ceea ce auziți de la partener/ă și invitați-l/o să vă împărtășească mai multe despre ce simte în loc să intrați în dezbateri și contraziceri:
“Te aud ce îmi spui și pot să înțeleg că așa se simte pentru tine; spune-mi mai multe despre ceea ce simți”.
Faceți diferența dintre spațiul și timpul fizic versus spațiul și timpul/disponibilitatea emoțională.
Toți ne dorim conectarea și apropierea emoțională, însă este important să ne dăm seama că îndeplinirea acestor nevoi necesită un efort conștient, planificat. Vă invit să exersați expunerea nevoilor emoționale verificând propria disponibilitate și apoi pe cea a partenerului/ei. Verificați înspre voi dacă aveți nu doar timp fizic, ci și disponibilitate să împărtășiți despre propriile trăiri fără să îl responsabilizați emoțional pe celălalt:
“Aș avea nevoie să vorbesc despre ceva ce e important pentru mine; ce aș avea nevoie de la tine ar fi doar să mă asculți/înțelegi/să mă ajuți să îmi dau seama ce mi se întâmplă/doar să fii lângă mine, etc”. Verificați apoi disponibilitatea partenerului/ei: “e un moment potrivit pentru tine? ai disponibilitate să mă auzi?”
Închei prin a vă reaminti că în orice etapă a cuplului sunteți e de înțeles și are sens, nu e ceva în neregulă cu voi. De fapt, învățați să dezvoltați spațiul emoțional dintre voi în timp ce vegheați asupra bunăstării emoționale a puiului de om. Sunteți parte dintr-un dublu proces și tocmai de aceea e important să admiteți că suișurile și coborâșurile sunt parte din călătorie și că cei mai buni companioni sunt deschiderea și curiozitatea față de lumea emoțiilor.
