Mă tot gândesc de o vreme că peste tot psihologii spun că trebuie să ne conectăm cu copilul nostru interior. Dar eu nu vreau, am fost copil în trecut și nu vreau să mă întorc în trecut. Acum trebuie să trăiesc în prezent.
Dacă o să îmi tot duc mintea în trecut, o să mă întristez văzând unde și când nu mi-a fost bine. Nu m-ar ajuta deloc în prezent, trebuie să lupt în prezent pentru viitor, nu pot pierde timpul gândindu-mă la trecut.
Când îmi dau seama că sunt agitat/ă sau plin/ă de anxietate sau furie, nu am răbdare de reflectat la trecut. Trebuie să alung stările alea ca să pot avea grijă de copil și să nu mă vadă așa; doar are nevoie de un părinte puternic.
Influența asupra reglării emoțiilor proprii
Poate fi foarte întâlnită o astfel de perspectivă. Până la urmă, mulți dintre noi am crescut fiind obișnuiți să nu acordăm atenție părților emoționale din noi. Astfel, când suntem adulți, ne este greu să ne privim cu blândețe și să ne întoarcem către părțile rănite din noi.
Chiar acesta este un bun punct de plecare, cu întrebările:
- Oare de ce îmi este așa greu să mă gândesc la copilul meu interior?
- Oare atunci când vreau foarte mult să dispară acele emoții, chiar dispar (de tot) și apoi mă simt liniștit/ă?
Atunci când încercăm pas cu pas să ne privim cu curiozitate și blândețe, e posibil să vină din spate trăiri intense. E firesc până la urmă să vrei să eviți suferința. Însă ea nu dispare dacă nu ne uităm spre ea.
Tristețea, apăsarea, teama, furia, neîncrederea, singurătatea și multe alte emoții grele rămase cu noi din copilărie au nevoie să fie văzute, exprimate și înțelese pentru a putea să trăim cu adevărat în prezent. De altfel, fiind în poziția de adult, atunci când te uiți în trecutul tău și te întrebi:
Ce anume din ceea ce mi-a lipsit în trecut pot să îmi ofer astăzi, astfel încât să mă simt acceptat/ă, iubit/ă, autonom/ă, în siguranță, liber/ă, relaxat/ă?
Urmărind constant acest lucru și încercând să le împlinești, ești protagonista vieții tale. Poți exersa constant variante în care să trăiești asumat, o viață echilibrată, în care te poți bucura de relațiile din prezent și poți să îți exprimi individualitatea.
Cum ajungi să faci pace cu părțile care vin ca o furtună a trecutului
Referitor la acele stări menționate anterior, e posibil ca intensitatea la care le trăiești acum, în perioada adultă, să fie o „îmbuteliere” a tuturor stărilor care nu au fost văzute și conținute de-a lungul timpului.
Poate în rolul de copil, nu ai înțeles ce simți și de ce simți și nu ai primit o alinare sau o reasigurare. Ai crezut că e ceva în neregulă cu tine pentru că te simți astfel. Acum e momentul perfect să începi să faci asta pentru tine.
Poți să îți spui: Acum mă vizitează anxietatea din nou. Cred că vrea să îmi transmită ceva, poate chiar din trecut, posibil vrea să mă știe în siguranță, am nevoie de această siguranță până la urmă. Voi sta puțin cu ea acum, face parte din mine. Respir și o las să existe acum, o să stea puțin cu mine și apoi va pleca.
Făcând asta de multe ori, vei căpăta încredere că poți conține aceste stări și nu te vor domina. S-ar putea chiar să aibă unele lecții valoroase și să îți semnaleze când e cazul să te reconectezi cu tine sau cu cei dragi.
Asumarea rolului de părinte bun pentru copilul tău
Fiind obișnuit/ă să vezi reactivitatea ta din prezent ca o revenire a copilului interior care cere iubire, siguranță, liniște, disciplină, vei putea să discerni mai clar de ce are nevoie propriul copil. Când suntem în contact cu propriile nevoi, ne dăm seama și că suntem mai sensibili la acele nevoi care nu ne-au fost nouă îndeplinite în copilărie. Astfel, putem decide spre binele copilului.
De exemplu, copilul are un tantrum când îi spun că plecăm de la locul de joacă pentru a lua prânzul. E posibil ca atunci să simt că încep să tremur, să am pulsul ridicat.
E în regulă, corpul meu îmi semnalează că nu e obișnuit pentru mine să îi ofer copilului pe de o parte blândețe și prezență pentru a regla starea lui și pe de altă parte, o limită fermă privind programul.
Probabil în copilărie nu am primit aceste lucruri și copilul interior îmi transmite că are nevoie și el nevoie de asta. Voi ține minte. Respir de câteva ori, pot face asta.
Îi arăt copilului meu că sunt acolo, îl privesc cu blândețe, îi spun că văd că este furios, că are tot dreptul să se simtă așa și că rămân alături de el. Îi reamintesc că e în regulă să plângă, dar nu e permis să lovească și că urmează să mergem să luăm prânzul.
Respir din nou, e un exercițiu.
Vei observa că foarte multe din lucrurile pe care i le transmiți copilului tău îți sunt necesare și ție pentru a liniști emoțiile foarte grele care te vizitează și viceversa. Copilul va simți că ești autentic/ă atunci când îi spui Sunt aici dacă îi spui și copilului interior Sunt aici, e în regulă să simți această emoție.
Conectarea cu partenerul și prioritizarea sarcinilor
Fiind în contact cu copilul interior, vei putea să prioritizezi sarcinile pe care le ai de făcut și să îți faci un program care să nu te extenueze. Asta se întâmplă pentru că acea parte din tine e cea mai clară cu privire la resursele pe care le ai, e nevoie doar să o asculți.
Atunci când știm despre copilul interior și îi facem vizite regulate, îl putem înțelege mai bine pe cel care ne este partener de viață. Evident și el are un copil interior cu aceleași nevoi ca ale noastre.
Copilul interior există mereu acolo, iar tu, în poziția de adult poți avea grijă de el și îl poți îndruma către realitatea din prezent – îi poți oferi iubire când are nevoie, disciplină când e răsfățat, îl poți vedea și ajuta când sunt emoțiile foarte intense.
Aceste lucruri se pot exersa și e foarte important să îți amintești că, pentru un echilibru în sănătatea mintală, prioritizarea grijei față de tine însuți și față de al tău copil interior sunt esențiale. Iar acum ai resurse pentru a construi lumea în care copilul tău interior să trăiască. Tu poți avea rolul principal în crearea unei vieți cu siguranță și bunăstare pentru tine.
Bibliografie:
- Cum să crești un copil sigur de sine de Kent Hoffman, Glen Cooper, Bert Powell
- Terapia schemelor. Ghid practic de Gitta Jacob, Arnoud Arntz
